Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Haos în gările din România. Angajaţii CFR au organizat o grevă spontană. Peste O SUTĂ de trenuri au fost blocate în gări

Oamenii nu au putut ajunge la destinaţie şi au aşteptat chiar şi câteva ore din cauza unui protest spontan al angajaţilor CFR Infrastructură. Peste o sută de trenuri au fost blocate în gări.

de Redactia Observator

la 22.03.2017 , 13:43

Oamenii nu au putut ajunge la destinaţie şi au aşteptat chiar şi câteva ore din cauza unui protest spontan al angajaţilor CFR Infrastructură. Peste o sută de trenuri au fost blocate în gări.

Trenurile au rămas blocate în gări iar oamenii au aşteptat chiar şi câteva ore să poată porni spre destinaţie. Trenul care a plecat de la Braşov şi ar fi trebuit să ajungă la Bucureşti la ora 10:21 a avut 400 de minute întârziere. 

Angajaţii CFR Infrastructură sunt nemulţumiţi că nu au ajuns la un acord cu cei din conducere. Ieri, CFR SA anunţa o creştere cu 22,5 la sută a fondului de salarii pentru acest an, iar în acest context, conducerea CFR spune că protestul este ilegal.... 

Vezi și

Şi în Galaţi oamenii au stat cu bagajele pe peron, fără să ştie când pot pleca din gară.

38 de trenuri au fost blocate. Sute de călători şi-au amânat sau anulat drumurile pe care le aveau de făcut.

În Alba, sătui să mai aştepte măcar o informaţie, oamenii şi-au luat bagajele şi au căutat alte mijloace de transport. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Haos în gările din România. Angajaţii CFR au organizat o grevă spontană. Peste O SUTĂ de trenuri au fost blocate în gări