Antena Meniu Search
x

Aglomerație pe aeroporturi. Familiile românilor din străinătate se reunesc de sărbători

E aglomerat pe aeroporturi. Sute de mii de români vin să petreacă de sărbători cu familia sau pleacă în străinătate, la cei dragi. Nu oricum, însă. Cei mai mulţi au luat cu ei în bagaje palincă, şorici sau cârnaţi.

de Redactia Observator

la 23.12.2019, 02:36

Vezi și

E aglomerat pe aeroporturi. Sute de mii de români vin să petreacă de sărbători cu familia sau pleacă în străinătate, la cei dragi. Nu oricum, însă. Cei mai mulţi au luat cu ei în bagaje palincă, şorici sau cârnaţi. Doar pe Otopeni, cel mai mare aeroport din ţară, peste două milioane de persoane vor ateriza şi vor decola în această lună.

Aşa arată bagajele celor care au plecat să petreacă de Crăciun în străinătate, alături de cei dragi. Pline până la refuz cu şorici, cârnaţi şi chiar tradiţionala pălincă. Mai ales părinţii au vrut să se asigure că masa de sărbători alături de copii va fi la fel de îmbelşugată precum cea de acasă.

Conform legislaţiei actuale, avem voie să transportăm cu avionul produse de origine animală pe tot teritoriul Uniunii Europene, însă nu în cantităţi exagerate şi, în mod obligatoriu, în bagajul de cală. Trebuie să ştiţi, însă, că dacă mergeţi în Turcia, Israel sau Emiratele Arabe este posibil să întâmpinaţi probleme la destinaţie, în special cu preparatele din carne de porc. Mai ales dacă nu sunt ambalate corespunzător.

Pe aeroportul Henri Coandă din Otopeni, fluxul de pasageri este cu 6 la sută mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. În total, se estimează că 2 milioane 200 de mii de pasageri vor tranzita aeroportul doar în această lună. Cei mai mulţi care sosesc sunt din Italia, Spania şi Marea Britanie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Aglomerație pe aeroporturi. Familiile românilor din străinătate se reunesc de sărbători