Alarma nu-i mai sperie pe hoţi! I s-a întâmplat unui patron din Sibiu
În calea hoţilor nu mai stă nici măcar alarma. Sună degeaba, dacă nu există contract cu vreo firmă de pază. I s-a întâmplat unui patron din Sibiu, căruia i-a fost spart magazinul şi până nu au venit vânzătoarele, nimeni nu a sunat la poliţie.
În calea hoţilor nu mai stă nici măcar alarma. Sună degeaba, dacă nu există contract cu vreo firmă de pază. I s-a întâmplat unui patron din Sibiu, căruia i-a fost spart magazinul şi până nu au venit vânzătoarele, nimeni nu a sunat la poliţie.
Cei doi hoţi au dat mai întâi cu piatra şi au spart geamul. Au aşteptat minute bune şi au văzut că nimeni nu se sinchiseşte, deşi alarma a sunat fără încetare. Pare să fi fost o lovitură pregătită, însă patronul păgubit nu crede că e vorba de aşa ceva.
Hoţii s-au uitat prima dată la casa de marcat să vadă dacă este încuiată. Apoi s-au orientat către panoul cu ţigări. Şi dacă s-au ferit de prima cameră de supraveghere, habar nu au avut de-a doua.
Infractorii au ieşit cu cartuşele în valoare de 15 mii de lei, relaxaţi, ca de la cumpărături. Spargerea a fost observată abia de vânzătoarele care au ajuns de dimineaţă la magazinul poziţionat într-o zonă centrală, destul de circulată.
“Deşi alarma suna, nimeni nu a scos nici capul să vadă dacă se întâmplă ceva!”, povestește o vânzătoare.
Poliţiştii au luat amprente din magazin. Însă deocamdată, nu au dat de urma hoţilor. Proprietarul magazinului spune că până acum a fost ocolit de tâlhari. Şi de aceea nici nu a încheiat contract cu vreo firmă de pază.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰