Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Anchetă la Zărneşti

E anchetă de la minister la spitalul în care un bebeluş abia venit pe lume s-ar fi lovit de beton. Medicii spun că mama se înşeală, pruncul ei s-ar fi lovit de o tavă metalică. Dar n-ar fi păţit nimic.

de Redactia Observator

la 19.03.2015 , 07:40

E anchetă de la minister la spitalul în care un bebeluş abia venit pe lume s-ar fi lovit de beton. Medicii spun că mama se înşeală, pruncul ei s-ar fi lovit de o tavă metalică. Dar n-ar fi păţit nimic. 

Ionela a intrat în travaliu şi a chemat ambulanţa. A cerut să fie dusă la Spitalul din Zărneşti, unde lucra şi medicul ginecolog care i-a supravegheat sarcina. El ar fi spus echipajului de pe ambulanţă să o lase pe gravidă la camera de gardă, deşi ştia că în spital nu se fac naşteri în regim de urgenţă. Ionuţ s-a născut în câteva minute. În sala de naşteri, erau doar o asistentă şi o moaşă.

Pe Ionela n-a asistat-o nici măcar medicul ginecolog. A ajuns la spital la trei ore după naştere. Şi el, şi asisenta care s-a aflat în sala de naşteri au fost sacţionaţi deja de conducerea spitalului. Vor primi salarii mai mici cu 10% timp de trei luni. Neglijenţa lor a pus două vieţi în pericol.

Vezi și

Mama bebeluşului a făcut plângere la poliţie împotriva asistentei şi a moaşei care nu au ajutat-o să nască. Ministerul a cerut anchetă la Zărneşti, iar spitalul a fost deja amendat cu 5000 de lei pentru că a încălcat procedura privind urgenţele medicale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Anchetă la Zărneşti