Angajații de la Drumuri, protest în stradă pentru că nu şi-au primit salariile din ultimele luni
Zeci de drumari din judeţul Cluj au protestat în faţa sediului Regiei, administrate de către Consiliul Judeţean, pe motiv că nu şi-au primit salariile din ultimele luni.
- 120 de angajaţi nu şi-au primit salariile în întregime.
- Consiliul Judeţean preferă să angajeze firme private care să le facă treaba.
Societatea care ar fi trebuit să întreţină drumurile judeţene a intrat în faliment, iar oamenii au ajuns la capătul răbdării, după ce au rămas fără bani.
Societatea Drumuri şi Poduri Cluj este regia prin care Consiliul Judeţean administrează şi întreţine şoselele din judeţ, dar în ultima vreme lucrurile merg tot mai rău şi firma a intrat în insolvenţă.
Faur Paul, vicepreşedinte sindicat: Nu ne-am încasat salariile din luna mai, anul ăsta, plus anul trecut în 2019 pe două luni, iară nu ne-am încasat salariile. Deci, oamenii au ajuns efectiv la fundul sacului, nu mai au nici un leu, nu mai au din ce trăi.
Nu mai puţin de 120 de angajaţi nu şi-au primit salariile în întregime, iar Consiliul Judeţean preferă să angajeze firme private care să le facă treaba pe care ar putea să o facă chiar ei.
Ajunşi la capătul răbdărilor, muncitorii şi-au vărsat oful pe administratorul care se ocupa de insolvenţa regiei.
Reprezentanţii Consiliului Judetean spun că vor analiza modalitatea prin care pot sprijini regia de drumuri şi poduri, însă spun că este o societate care ar trebui să se autofinanţeze.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰