Antena Meniu Search
x

Anunţul de ultimă oră făcut de PSD, în legătură cu posibilitatea ca pensiile private să fie naţionalizate

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, susţine, într-un comunicat de presă, că social-democraţii nu intenţionează să naţionalizeze sistemul de pensii private din România, aceasta fiind doar "o ştire falsă” şi "o acţiune iresponsabilă” care creează tensiuni "nejustificate”.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, susţine, într-un comunicat de presă, că social-democraţii nu intenţionează să naţionalizeze sistemul de pensii private din România, aceasta fiind doar "o ştire falsă” şi "o acţiune iresponsabilă” care creează tensiuni "nejustificate”.

"PSD dezminte categoric că actuala majoritate parlamentară sau actualul Guvern ar intenţiona să naţionalizeze sistemul privat de pensii din România. Această ştire este falsă (fake news) şi a fost deja infirmată de Ministrul Finanţelor Publice şi de către Ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale”, a subliniat Adrian Dobre.

Social-democratul a mai spus că "o astfel de măsură nu se regăseşte nici în programul prezentat de PSD în timpul campaniei electorale, nici în programul de guvernare asumat de Guvernul Grindeanu şi aprobat de Parlamentul României”.

"Dimpotrivă, ca partid aflat la guvernare, PSD îşi doreşte să dezvolte un parteneriat cu mediul de afaceri şi consideră că pensiile private reprezintă un pilon important în sistemul asigurărilor sociale din România”, a completat el.

Pe acelaşi subiect

Potrivit purtătotului de cuvânt al PSD, social-democraţii consideră că "răspândirea de informaţii false în legătură cu astfel de subiecte reprezintă o acţiune iresponsabilă, care creează tensiuni nejustificate şi provoacă îngrijorări în rândul beneficiarilor sistemului privat de pensii”. 

Fondul de pensii NN şi-a anunţat clienţii cărora le administrează pensia privată obligatorie că în ultimele săptămâni au existat discuţii în spaţiul public privind o eventuală decizie de naţionalizare a fondurilor de pensii private şi le recomandă să se informeze despre contextul pieţei.

Naţionalizarea pensiilor private a fost pusă recent în discuţie de prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu şi negată vehement de ministrul Finanţelor prin reacţia "Aberaţie!”. "Aberaţie mai mare ca aceasta nu am auzit. Dimpotrivă, şi eu am transmis mesaje în acest sens, fondul public de pensii, Pilonul I, este într-un proces de consolidare. Deci, sarcina de transfer dinspre bugetul de stat către pilonul public de pensii este una în scădere. Deci, este un semnal foarte bun, evoluţiile sunt foarte bune, deci nu există absolut nicio raţiune ca să vorbim despre naţionalizarea Pilonului II”, a spus Ştefan.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Anunţul de ultimă oră făcut de PSD, în legătură cu posibilitatea ca pensiile private să fie naţionalizate