Antena Meniu Search
x

Un cerb a coborât din pădure ca să moară între case, la Câmpulung Moldovenesc

Un cerb a coborât din pădure ca să moară între case, la Câmpulung Moldovenesc, unde devenise mascota cartierului. Animalul a fost împuşcat de braconieri şi a umblat rănit mai multe zile, înainte să vină să moară în oraş.

Cosmin Stăniloiu
de Cosmin Stăniloiu

la 20.10.2019, 22:24

Un cerb a coborât din pădure ca să moară între case, la Câmpulung Moldovenesc, unde devenise mascota cartierului. Animalul a fost împuşcat de braconieri şi a umblat rănit mai multe zile, înainte să vină să moară în oraş.

Un bărbat din Câmpulung Moldovenesc a povestit pe Facebook sfârşitul trist al unui cerb care devenise mascota cartierului în care locuia. Cerbul a coborât de mai multe ori din pădure şi s-a ataşat de oameni.

Ultima oară a coborât vineri, când a şi murit, răpus de o rană prin împuşcare făcută de braconieri.

"Poveste tristă cu un cerb fără stea în frunte

Pe acelaşi subiect

A trăit vreme de câţiva ani, în pădurea de la marginea nordică a Câmpulungului, un cerb frumos, curios şi curajos. A fost la începuturi doar curios. S-a apropiat mai întâi de livezile şi grădinile oamenilor de la lizierã, apoi prinzând curaj a intrat in curţi şi, în toamnã, chiar şi în oraş, mâncând merele căzute din merii din spatele blocului unde locuiesc. Seara târziu şi dimineaţa devreme, temător - parcă să nu deranjeze.

Primăvara mai gusta lalelele, spre vaga iritare a gospodinelor, mai rodea crengile pomilor fructiferi, legumele de pe straturi. Începuse chiar să "socializeze" cu gazdele de ocazie, care nici nu-l mai alungau. Îi mai făceau poze, apărea pe fb, era o vedetă locală. Nici de câini nu-i mai era teamă.

Avusese însă naivitatea sã se încreadă în oameni! În toţi! Doar că unii nu sunt şi nu pot fi oameni! Nici măcar semeni ai animalelor de pradă! Nici vânatori! Cu siguranţă! Căci un vânător autentic n-ar face, in ruptul capului, aşa ceva! Doar braconieri mizeri! Doar idioţi!

Mascota cartierului BTT a ieşit azi în plină zi, pentru ultima oară între case. Fusese împuşcat probabil cu câteva săptămâni în urmă, la vremea nuntitului, de către un... neom! Rănit grav în spate, slăbit mai apoi de septicemie, a ieşit iar între case căutând siguranţa pe care i-o oferiseră mai înainte oamenii.

Ce o fi fost oare în sufletul lui de sălbăticiune rănită? Ce durere fizică îngrozitoare! Ce chin pe dânsul! A ieşit acolo unde mai credea că are scăpare. Tot între oameni, adică. A fost însă prea târziu pentru el.

A fost odată un cerb prea încrezător în oameni! A fost! Pădurea, da, pădurea va număra un cerb mai puţin. Oamenii de aici nu vor mai număra, deloc!

Târziu, după ce îşi va fi uitat necazul, pădurea va trimite iarăşi oamenilor um cerb, zicându-le: iată, acesta este alt fiu al meu pe care vi l-am trimis vouă oamenilor ca să vă lumineze chipurile apăsate de întunericul grijilor, să vă însenineze cerul noros al furiilor, să vă transforme în surâs rictusul născut din urâciune!

Dar, până atunci, noi oamenii va trebui să păşim cu ruşine şi sfială sub coroana pădurii!

Foto credit, Adi Grig", a scris bărbatul, Neculai Marcel Flocea.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Reuşiţi să ţineţi cel mai aspru şi mai lung post din an, care a început astăzi?

Observator » Stiri sociale » Un cerb a coborât din pădure ca să moară între case, la Câmpulung Moldovenesc