Contribuția României în NATO, lăudată. Cel mai înalt oficial al Alianţei vorbeşte de la Bucureşti despre ameninţările Rusiei
Secretarul General al NATO a lăudat contribuţia României în Alianţă. De la tribuna Parlamentului, a vorbit despre problemele arzătoare de securitate ale lumii.
Secretarul General al NATO a lăudat contribuţia României în Alianţă. De la tribuna Parlamentului, a vorbit despre problemele arzătoare de securitate ale lumii şi despre ameninţările Rusiei. Liderii politici de la Bucureşti l-au asigurat ferm pe şeful NATO că România va continua să-şi respecte toate angajamentele luate în faţa aliaţilor.
Secretarul General al NATO a fost întâmpinat la Parlament de şefii celor două Camere şi de preşedintele României. Jens Stoltenberg a lăudat ţara noastră, în faţa celor 50 de delegaţii naţionale. "Contribuţia României este în foarte multe privinţe: în misiunile din Afganistan şi Kosovo, ca gazdă a sistemului nostru de apărare balistică prezent la Deveselu şi pentru că s-a angajat să cheltuiască 2% din PIB pentru apărare. Aşadar, România ajută să menţină în siguranţă cei aproape 1 miliard de cetăţeni ai (statelor, n.r.) NATO."
Klaus Iohannis a dat asigurări că ţara noastră va continua să fie un aliat de încredere. Cei doi oficiali au transmis un semnal şi către Rusia. "Scopul nostru este pacea, nu războiul. NATO nu caută confruntarea și nu este o amenințare pentru Rusia. Însă, în relația cu Rusia, este nevoie de o strategie aliată cuprinzătoare și coerentă pe termen lung. Ea trebuie să includă dialogul, dar de pe o poziție puternică de apărare și descurajare."
Preşedintele României şi oficialul NATO au continuat discuţiile la Palatul Cotroceni.
Stoltenberg a avut o întâlnire şi un dejun de lucru şi cu premierul Mihai Tudose. Înaltul oficial, însoţit de preşedintele României, a făcut o vizită şi la Brigada Multinaţională de la Craiova. Este pentru a treia oară când România găzduieşte Adunarea Parlamentară NATO.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰