Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cu maşinile pline de bunătăţi "ca la mama acasă", mulţi români se întorc la muncă peste hotare. Îi mai reţin doar cozile din vămi: "Stăm la rând, trece toată ziua"

Vara e pe sfârşite, la fel şi vacanţele. După ce au stat cu familia, mulţi români se întorc la muncă peste hotare. În vămi, e deja cod roşu de aglomeraţie şi oamenii stau la coadă ore în şir.

de Simona Vasiac

la 26.08.2022 , 20:51

Cel puţin trei ore au avut de aşteptat cei care au ieşit din ţară prin Vama Petea. Sunt românii care şi-au terminat vacanţa şi se întorc acum la lucru în străinătate, în Belgia, Germania, Franţa sau Italia. "Aoleu, de 6 ani de zile tot aşteptăm în vama asta. Avem o oră şi ceva de când stăm, până trecem depăşim 3 ore", se plâng şoferii. "Stăm aici la rând, trece toată ziua. Cum ajung eu la serviciu în situaţia asta? Pe jos?", se întreabă alţii.

Ce iau cu ei românii din Diaspora, la plecarea din ţară

La muncă se grăbeşte să ajungă şi Alexandru. Este mecanic în Germania şi vine în ţară cât de des poate. Nu pleacă niciodată cu mâna goală, ci ia mereu la pachet o parte din gustul de acasă. "Uitaţi. Bulion, zacuscă. Aici am ardei iute, de toate, ce se poate duce din România în străinătate, de ce ne e dor şi poftă", arată el. Fiecare portbagaj e plin de bunătăţi. "Fără mâncare şi fără toate alea de acasă nu plecăm. De aia venim aici", mărturiseşte un român. 

Vezi și

Cu mâncare de la mama şi cu un telefon plin de poze se intoarce în străinătate şi Ana. Lucrează de 5 ani în Belgia, iar acasă ajunge o dată pe an. Fiecare despărțire este grea. "Am fost acasă în România şi am fost într-o vacanţă de trei zile în Sovata, care a fost foarte frumos. E foarte greu, suntem departe de părinţi, avem părinţi în vârstă care rămân acasă", povesteşte Ana.  

Cozi uriaşe la punctele de frontieră

Poliţiştii de frontieră se aşteaptă la un număr record de români care vor ieşi din ţară în weekend. "A fost suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor, respectiv au fost suplimentate arterele de control până la capacitatea maximă permisă", a declarat Iulia Stan, ITPF Sighetu Marmației. În ultimele 24 de ore, aproximativ 8.500 de români au ieşit din țară prin vămile din nord-vestul țării, iar weekendul trecut au fost peste 70.000. 

Simona Vasiac Like

Vin din colțul de țară unde se agață harta în cui. Fiecare om care pășește în acest loc își retrăiește copilăria și asta încerc să arăt dincolo de ecran.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cu maşinile pline de bunătăţi "ca la mama acasă", mulţi români se întorc la muncă peste hotare. Îi mai reţin doar cozile din vămi: "Stăm la rând, trece toată ziua"