Cum au perceput românii pandemia
Românii sunt foarte îngrijoraţi de efectele noului coronavirus! Asta arată rezultatele unui studiu realizat în urmă cu trei zile, din care aflăm şi că majoritatea românilor ar fi de acord cu măsuri mai dure de izolare.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
- 8 din 10 români ar fi de acord cu măsuri mai severe de izolare socială.
- 54% cred că este necesară prelungirea stării de alertă.
8 din 10 români spun că ar fi de acord cu măsuri mai severe de izolare socială dacă situaţia o va impune, iar 54% cred că este necesară prelungirea stării de alertă.
Nu este de mirare aşadar că procentul celor care spun că au respectat măsurile de protecţie pe durata pandemiei este foarte ridicat. Aproape 90% susţin că s-au spălat frecvent pe mâini şi spun că au purtat întotdeauna masca de protecţie atunci când s-au aflat în spaţii închise sau în mijloacele de transport în comun.
În jur de trei sferturi dintre participanţii la studiu declară că au evitat să iasă din casă atunci când nu a fost absolut necesar, au folosit frecvent dezinfectant pentru mâini şi au respectat în totalitate măsurile de distanţare socială.
De asemenea, în ciuda ciocnirilor la nivel înalt la acest capitol, trei sferturi dintre cei chestionaţi spun că sunt de acord cu sancţionarea celor care nu respectă regulile impuse de autorităţi, iar 59% dintre aceştia au declarat că au asistat la situaţii în care alţi oameni nu au respectat măsurile.
Peste 900 de persoane din întreaga ţară au fost chestionate în cadrul studiului ce s-a desfăşurat în perioada 22-23 iunie. Datele au fost colectate telefonic de la persoane de peste 18 ani iar marja de eroare a studiului este de aproximativ 3 procente.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰