Deţinuţii dezbat aprins pe tema protestelor masive din România
Protestele de aseară sunt subiect de dezbatere şi în penitenciare. Deţinuţii vorbesc de dimineaţa până seara despre cel mai fierbinte subiect al României. Modificarea codurilor penale şi proiectul privind graţierea. Puţini sunt cei care chiar cred că vreuna dintre modificări a fost făcută pentru ei.

Protestele de afară sunt văzute şi comentate detaliat în interior. Din spatele gratiilor.
Vasile şi-a făcut planuri deja. Se gândeşte ce va face atunci când va ieşi din penitenciar. Mai ales că infracţiunea pentru care a fost condamnat nu este considerată gravă.
-Conducere fără permis.Sunt condamnat la 2 ani. Am doi copii minori acasă.
Are doi băieţi, de doi şi opt ani. Nu ştiu ca tatăl lor este la închisoare.
-Băiatul meu cel mare crede că eu sunt în armată, nicidecum aici.
Nu a avut curaj să-i spună. Şi nici nu ştie ce să creadă despre ce se întâmplă acum în stradă.
-Orice om poată să greşească şi dacă dânşii consideră că e benefic să iasă în strdă pentru asta, să fie împotriva graţierii, e fix treaba lor.
Majoritatea celor închişi se plâng de principala problemă a penitenciarelor.
Penitenciarul Rahova are peste o mie de deţinuţi. Cei mai mulţi dintre ei execută pedepse în regim închis. Doar o sută beneficiază de regim deschis, într-o secţie construită recent care asigură mai mult spaţiu pentru cei privaţi de libertate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰