Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Dosarul Mineriadei. Adrian Sîrbu a vrut să arunce în aer demonstranții din Piața Universității cu 20 de kilograme de trotil!

După aproape 3 decenii, aflăm din dosarul Mineriadei informaţii care par mai degrabă scenariu de film. Adrian Sîrbu, pe vremea aceea secretar de stat în Guvernul Petre Roman, ar fi gândit un atac cu bombă. Asa zisii "Golani" din Piaţa Universităţii erau ţinta. Sîrbu ar fi cerut ministrului Apărării, Atanasie Stănculescu, 20 de kilograme de explozibil, dar a fost refuzat. 

de Redactia Observator

la 18.06.2017 , 01:26

După aproape 3 decenii, aflăm din dosarul Mineriadei informaţii care par mai degrabă scenariu de film. Adrian Sîrbu, pe vremea aceea secretar de stat în Guvernul Petre Roman, ar fi gândit un atac cu bombă. Asa zisii "Golani" din Piaţa Universităţii erau ţinta. Sîrbu ar fi cerut ministrului Apărării, Atanasie Stănculescu, 20 de kilograme de explozibil, dar a fost refuzat. 

Intervenţia forţelor de ordine NU a fost justificată. O spun procurorii, negru pe alb, după 27 de ani de anchetă.

14 inculpaţi. Acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Printre ei, unul care ar fi încercat blocarea demonstraţiilor cu un atac terorist. Adrian Sîrbu. La vremea aceea Secretar de Stat şi consilier al Primului Ministru, Petre Roman. I-ar fi cerut Ministrului Apărării, Victor Atanasie Stănculescu, 20 de kilograme de trotil pe care urma să-l ducă în mulţime cu o maşină capcană. 

Vezi și

Dacă o astfel de cantitate de exploziv ajungea în Piaţa Universităţii, în timpul demonstraţiilor din 1990, ar fi produs cu siguranţă, un dezastru. Mulţimea care manifesta atunci ar fi fost afectată pe o rază de câteva zeci de metri pătraţi. Şi panica generată de o astfel de explozie ar fi cauzat şi alte victime. Este greu de estimat un număr, dar, cu certitudine, azi ar fi fost mult mai multe cruci pe care ar fi stat scrise numele unor tineri eroi nevinovaţi. 

Pe acelaşi subiect

Cererea lui Sîrbu a fost respinsă şi s-a apelat la mineri. Chemaţi la ordinele celor mai importanţi oameni în stat. Primul Ministru, Petre Roman şi Preşedintele României, Ion Iliescu.

În urmă cu 27 de ani avea o părere. Aceea că oamenii din Piaţa Universităţii sunt huligani care ar fi manifestat împotriva democraţiei şi care trebuiau liniştiţi de mineri.

Bilanţul crunt al Mineriadei este pus pe hârtie după mai bine de un sfert de secol. Aproape trei mii de victime. 

14 ofiţeri, fostul şef de stat, Ion Iliescu, fostul Prim Ministru, Petre Roman şi liderul minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, au fost trimişi în judecată. Dosarul are sute de volume şi a ocupat o întreagă încăpere a Curţii Supreme. 

Procesul va începe, cel mai probabil, în câteva luni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Dosarul Mineriadei. Adrian Sîrbu a vrut să arunce în aer demonstranții din Piața Universității cu 20 de kilograme de trotil!