Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Fenomenul vizelor de flotant devine istorie. La o adresă nu vor mai putea fi înregistrate mai mult de zece persoane

Fenomenul vizelor de flotant devine istorie, a decis astăzi Camera Deputaţilor. Astfel, deputaţii au adoptat o lege care prevede că la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de zece persoane. Legea merge la promulgare la președintele Klaus Iohannis.

de Redactia Observator

la 03.05.2023 , 18:37

Fenomenul vizelor de flotant devine istorie. La o adresă nu vor mai putea fi înregistrate mai mult de zece persoane Fenomenul vizelor de flotant devine istorie. La o adresă nu vor mai putea fi înregistrate mai mult de zece persoane

"Nu poate fi înscrisă în actul de identitate adresa de domiciliu dacă în RNEP (Registrul Naţional de Evidenţă a Persoanelor-n.r.) sunt înregistrate mai mult de 10 persoane la adresa respectivă. Limita nu se aplică în cazul titularului unui drept locativ asupra imobilului situat la adresă sau membrilor familiei extinse. Prin familie extinsă să înţelege titularul dreptului locativ, soţul, soţia acestuia, rudele titularului şi cele în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv", arată proiectul de lege.

Cât va fi amenda pentru nerespectarea acestei legi

Nerespectarea este sancţionată cu amendă între 75 şi 150 lei. Potrivit noilor reglementări, "de la data realizării condiţiilor tehnice pentru eliberarea cărţii electronice de identitate, cererea pentru eliberarea cărţii electronice de identitate se soluţionează de către orice serviciu public comunitar de Evidenţă a Persoanelor, indiferent de locul de domiciliu sau reşedinţa persoanelor fizice", transmite Mediafax.

Articolul continuă după reclamă

Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 258 voturi pentru și șapte contra. Legea merge la președintele Klaus Iohannis pentru promulgare. Proiectul a fost inițiat de 113 deputați și senatori PSD, AUR și minorități naționale.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri sociale » Fenomenul vizelor de flotant devine istorie. La o adresă nu vor mai putea fi înregistrate mai mult de zece persoane