Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Goana după gradiniţe pentru vară. Cât ajunge un loc la cele private

Grădiniţele de vară sunt şi anul acesta neîncăpătoare pentru copiii din Capitală, chiar dacă unele primării de sector vor deschide mai multe. Pentru cei care nu mai prind loc singura soluţie sunt grădiniţele private care costa si 6.000 de lei pe lună.

de Andreea Milea

la 06.06.2022 , 20:13

În Capitală sunt 36.000 de preşcolari care învaţă la grădiniţele de stat şi alţii 25.000 la grădiniţele private. Părinţii abia găsesc un loc liber în timpul anului şcolar dar în timpul verii e aproape o misiune imposiblă, pentru că două treimi din unităţile de învăţământ de stat sunt închise. Numărul locurilor disponibile nu depăşeşte 2.000 pe sector. O problemă rezolvată pe banii părinţilor: la o grădiniţă privată.

Dosarul pentru înscriere trebuie să cuprindă 6 documente

În Capitală sunt 300 de grădiniţe private cu 30.000 de locuri, toate ocupate şi vara aceasta. Preţurile, pentru un singur copil, încep de la 500 de lei şi ajung la 1.500 de lei pe săptămână. Doar cei norocoşi, îi au pe bunici aproape. În ciuda preţurilor, cererea rămâne foarte mare inclusiv la privat unde înscrierile au început deja. "Este o cerere foarte mare. E clar că sectorul de stat nu reuşeşte să acopere nevoia în zona aceasta, pe perioada de vară", a declarat Christian Comşa, președintele Asociației Școlilor Particulare. Iar asta se vede clar în cifrele oficiale.

Vezi și

În Sectorul 2 în schimb pe perioada verii vor fi doar 4 grădiniţe cu 360 de locuri disponibile la 10.000 de preşcolari. "Numărul se poate actualiza în funcţie de cereri. Avem un buget estimat de 580.000 de lei", a declarat Radu Mihaiu, primarul Sectorului 2. Şi în Sectorul 6 numărul de locuri disponibile reprezintă doar 20% din totalul preşcolarilor din sector. Înscrierile încep luna viitoare. "Aproximativ 3 milioane de lei cheltuielile de personal", a declarat Alexandru Gâdiuţă, Administraţia Şcolilor Sector 6. La stat, părinţii vor plăti doar taxa pentru mâncare de 20 de lei pe zi. Dosarul pentru înscriere trebuie să cuprindă 6 documente printre care şi actul care dovedeşte că cel mic este deja înscris la o grădiniţă de stat.

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Goana după gradiniţe pentru vară. Cât ajunge un loc la cele private