Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Grevă de avertisment vineri pe Otopeni. Sunt posibile întârzieri ale avioanelor

Astăzi, începând cu ora 13.00, angajaţii unei firme care lucrează pe Aeroportul Otopeni vor intra în grevă timp de două ore, putându-se înregistra întârzieri ale avioanelor.

de Redactia Observator

la 20.05.2016 , 08:57

Astăzi, începând cu ora 13.00, angajaţii unei firme care lucrează pe Aeroportul Otopeni vor intra în grevă timp de două ore, putându-se înregistra întârzieri ale avioanelor.

Astfel, angajații companiei Globe Ground România, care oferă servicii de handling aeronave la sol și tractare aeronave, vor intra vineri în grevă de avertisment, timp de două ore, după ce negocierile cu conducerea companiei au eșuat.

"Greva de avertisment va avea loc între orele 13,00 și 15,00, în parcarea aeroportului, deoarece nu ne-am înțeles cu conducerea companiei. Negocierile din seara asta au eșuat, după șapte ore de discuții", a spus, pentru AGERPRES, liderul Sindicatului Liber de Handling Aeronautic, Alexandru Cioc.

Articolul continuă după reclamă

Protestul salariaților companiei are la bază nemulțumiri legate de salarii, de programul de lucru, dar și de dimensionarea personalului și normarea activității în raport cu volumul și condițiile de muncă.

Sindicaliștii solicită demisia conducerii societății, având în vedere eșecul negocierilor și lipsa de disponibilitate pentru dialog, precum și modul defectuos de abordare a relațiilor de muncă din ultimii ani.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Grevă de avertisment vineri pe Otopeni. Sunt posibile întârzieri ale avioanelor