Antena Meniu Search
x

Curs valutar

În Maramureş, masa de Crăciun e un adevărat spectacol

Sărbătoarea dăruirii, Crăciunul este întâmpinat cu belşug

de Redactia Observator

la 25.12.2015 , 20:00

Sărbătoarea dăruirii, Crăciunul este întâmpinat cu belşug. Familiile se strâng în jurul meselor împodobite festiv, pe care se adună bunătăţi cât pentru tot anul.

În Maramureş, masa de Crăciun e un adevărat spectacol. Şi cum vremea e blîndă, oaspeţii şi gazdele s-au mutat afară, în jurul grătarului. În ziua Crăciunului, în Maramureş, orice oră e potrivită pentru mese îmbelşugate. Abia scoşi din afumătoare, cârnaţii şi pastrama sunt doar un semn al festinului ce urmează.

Lângă grătar, cu un pahar de horincă în mână, afumăturile merg ca unse. Iar cântecul ceterei încinge şi mai tare atmosfera. La bucătărie, nimeni nu are odihnă. Carnea de viţel e frăgezită atent, pentru escalop. La mesele întinse în conacul dintre dealuri, lângă oaspeţii din ţară îşi găsesc loc şi colindătorii.

Vezi și

În restaurante s-au aşezat mesele cu mâncare de pe care oricine ia ce pofteşte. După plac este şi băutura. Iar cine doreşte poate profita de sfatul specialistului. Pentru românii care sărbătoresc Crăciunul, urmează însă zile şi nopţi de petreceri. Motive sunt destule până la Anul Nou.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » În Maramureş, masa de Crăciun e un adevărat spectacol