Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Inovaţii în meniul de Paşte 2023: brânză maturată cu busuioc şi spirulină. "Sunt păstraţi toţi nutrienţii"

Ouă încondeiate, cozonaci, brânzeturi şi preparate din carne, siropuri, gemuri, şi nu numai! Toate se găsesc pe tarabele producătorilor locali la Târgu Cetăţii, care are loc în acest weekend în Târgu Mureş. Organizatorii îi aşteaptă astăzi pe vizitatori cu un brunch tradiţional. 

de Sorin Tanţoş

la 08.04.2023 , 09:01

În imagini se vede cum sunt aşteptaţi în acest weekend vizitatorii Târgului Cetăţii. Încă de vineri, Bulevardul Cetăţii din Târgu Mureş a prins viaţă. "Am venit cu de toate, cu produse din Bucovina. De la produsele din carne, brânzeturi, cozonaci de la tanti Niculina şi de la tanti Vera, pască, produse de patiserie", spune un comerciant. "Am venit cu produse potrivite şi pentru Paşte şi pentru Florii şi pentru restul ocaziilor", adaugă el.

Târg cu bunătăţi de Paşte

Brânza maturată cu busuioc şi spirulină sau legumele deshidratate au fost vedetele târgului, pe lângă tradiţionalele bucate. "Am cumpărat nişte legume deshidratate, care sunt foarte gustoase. Sunt deshidratate la temperaturi joase, iar în acest fel sunt păstraţi toţi nutrienţii", spune o localnică. "Cu gustări sănătoase, în principiu pe bază de plante, oricum mâncare uşoară. Şi cu multă bucurie în suflet şi dragoste", arată o alta.

Vezi și

Dacă unii au venit doar să arunce o privire pentru a pregăti masa de Paşte, alţii au plecat cu sacoşele pline cu bunătăţi. "Ţinem ambele sărbători de Paşte. Le ţinem şi pe acestea şi pe celelalte, dar în familie. Nu vom pleca nicăieri, oricum nici vremea nu ne ajută, aşa că vom sta acasă", povesteşte o femeie.

Cei care nu apucă să ajungă la Târgu Cetăţii trebuie să ştie că îşi pot comanda online preparatele tradiţionale, direct de la producători. Sâmbătă, începând cu ora 11, vizitatorii sunt aşteptaţi cu brunch.

Sorin Tanţoş Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vă gândiţi să renunţaţi la cadourile de Crăciun pentru a economisi mai mulţi bani?
Observator » Ştiri sociale » Inovaţii în meniul de Paşte 2023: brânză maturată cu busuioc şi spirulină. "Sunt păstraţi toţi nutrienţii"