Jucăriile high-tech din sacul Moşului
Vremurile în care Moş Crăciun le aducea celor mici doar ce găsea sau ce voia au apus demult. Acum, copiii ştiu exact ce vor să găsească sub brad şi nu-i chip ca Moşul să greşească.
Vremurile în care Moş Crăciun le aducea celor mici doar ce găsea sau ce voia au apus demult. Acum, copiii ştiu exact ce vor să găsească sub brad şi nu-i chip ca Moşul să greşească.
"Fiica mea i-a trasat sarcini clare Moşului şi acum îmi face şi mie programul. Ea e în vacanţă la bunici, eu, în schimb, sunt la muncă. Bine nu cred că şefii vor observa că voi lipsi vreo două ore, aşa că mergem să-l căutăm pe Moş Crăciun, dacă nu-l găsim pe el, poate găsim măcar jucăria, să-i dăm indicaţii desprea ea, cât costă, unde se găseşte. Luăm şi cardul că poate Moşul nu are bani suficienţi. Şi unde l-am putea găsi pe Moş Crăciun în perioada asta, dacă nu în magazinele de jucării."
Aşa că spiriduşii Moşului pot să scoată din buzunare, pentru un singur copil şi câte 5-600 de lei. Dar, jucăriile sunt din poveşti şi nimic nu are preţ, până la urmă, când vine vorba de bucuria celui mic.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰