Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Locuitorii Capitalei îngheaţă în locuinţe lângă caloriferele reci. Zeci de mii de oameni riscă să rămână fără căldură şi apă caldă iarna aceasta

Zeci de mii de bucureşteni riscă să rămână fără căldură şi fără apă caldă în această iarnă. În timp ce temperaturile au scăzut semnificativ în ultima perioadă, locuitorii Capitalei îngheaţă în locuinţe lângă caloriferele călâi sau chiar reci. Deşi probele pentru furnizarea agentului termic au început încă de vineri, apa caldă nu a ajuns în multe locuinţe. Şi sunt zone care vor trebui să suporte frigul chiar până la finalul lunii.

de Andre Rotaru

la 12.10.2021 , 14:44

Problemele sunt în mare parte cele pe care le ştim deja. Este vorba în primul rând despre vechimea foarte mare a reţelei. Sunt tronsoane care şi-au depăşit de două sau chiar de trei ori durata de viaţă. În special în această perioadă reţeaua este vulnerabilă, orice manevră atrage după sine riscul unei avarii serioase, mai ales acum când reţeaua ar trebui să înceapă să revină la viaţă şi să încălzească Bucureştiul.

Sunt probleme şi pe partea financiară şi în ceea ce priveşte producţia efectivă a agentului termic. Pe de-o parte, una dintre Termocentralele Bucureştiului este oprită în acest moment, singura Termocentrală care este administrată privat. Reprezentanţii au spus că nu mai au bani pentru a produce gazul necesar pentru agentul termic.

În acest moment sunt probleme şi la ELCEN, care pe de-o parte spune că au capacitatea de producţie suficientă pentru a trece peste această iarnă, însă nu există capacitate de rezervă. În cazul unei avarii însemnate, mulţi bucureşteni riscă să rămână fără apă caldă şi căldură. Soluţiile se discută şi la acest moment.

Vezi și
Andre Rotaru Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri sociale » Locuitorii Capitalei îngheaţă în locuinţe lângă caloriferele reci. Zeci de mii de oameni riscă să rămână fără căldură şi apă caldă iarna aceasta