Ministerul Sănătății activează planul pentru caniculă: ambulanțe suplimentare și puncte de distribuire a apei
Ministerul Sănătății a activat planurile speciale pentru perioadele de caniculă, pe fondul temperaturilor extreme. Direcțiile de sănătate publică, serviciile de ambulanță și unitățile de primiri urgențe trebuie să suplimenteze resursele acolo unde este nevoie, iar autoritățile locale sunt chemate să amenajeze puncte de distribuire a apei și de sprijin pentru populație.
Principalele măsuri sunt alertarea și suplimentarea echipajelor de ambulanță acolo unde numărul solicitărilor este în creștere, verificarea condițiilor de asigurare a asistenței medicale în unitățile sanitare, inclusiv a stocurilor de medicamente de urgență, în special a celor destinate tratării afecțiunilor determinate sau agravate de caniculă, precum și a resurselor umane, colaborarea cu autoritățile locale pentru amenajarea punctelor de distribuire a apei potabile și de acordare a asistenței populației în spațiile publice, intensificarea controalelor igienico-sanitare în unitățile cu profil alimentar și în taberele școlare.
Ministerul Sănătăţii recomandă populației să se hidrateze corespunzător, să evite expunerea prelungită la soare, în special în intervalele cu temperaturi maxime, să limiteze activitățile fizice intense desfășurate în aer liber, dar și să acorde o atenție deosebită copiilor, vârstnicilor și persoanelor cu afecțiuni cronice.
"Un gest simplu, precum consumul regulat de apă și evitarea expunerii prelungite la căldură, poate preveni probleme grave de sănătate. Aveți grijă de voi și de cei din jur!", a transmis Ministerul Sănătății.
