Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Românii nu sunt toleranţi, dar au o cultură superioară vest europenilor, conform unor cercetători din Statele Unite

Nu suntem toleranţi, dar avem o cultură superioară vest europenilor. Şi ne îndrumă religia. Este rezultatul unui studiu realizat, timp de doi ani, de o companie care a analizat părerile europenilor atunci când vine vorba despre stima de sine. 

de Redactia Observator

la 31.10.2018 , 10:50

Nu suntem toleranţi, dar avem o cultură superioară vest europenilor. Şi ne îndrumă religia. Este rezultatul unui studiu realizat, timp de doi ani, de o companie care a analizat părerile europenilor atunci când vine vorba despre stima de sine. 

Avem o părere bună despre noi, dar când vine vorba despre toleranţă învăţăm de la alţii. Studiul făcut de o companie de cercetare din Statele Unite arată că 66 la sută dintre români cred că poporul nostru nu este perfect, dar cultura noastră este superioară altora.

Doar grecii şi bulgarii ne întrec atunci când vine vorba despre stima de sine. Întrebaţi dacă ar accepta în rândul familiei sau ca vecin un musulman sau un evreu, doar 29 la sută dintre românii intervievaţi au răspuns pozitiv. Suntem fruntaşi ai clasamentului european la acest capitol, iar vecinii bulgari ne urmează îndeaproape.

Vezi și

Conform cercetătorilor, avem cam acelaşi nivel al toleranţei cu bulgarii şi atunci când vorbim despre căsătoria persoanelor de acelaşi sex. Mai exact, trei sferturi dintre români se opun. Asta în timp ce occidentalii acceptă căsătoriile homosexuale. Circa 88% dintre adulții din Suedia și 75% dintre germani se pronunță în favoarea acestui tip de mariaj.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » Românii nu sunt toleranţi, dar au o cultură superioară vest europenilor, conform unor cercetători din Statele Unite