Antena Meniu Search
x

Curs valutar

TÂLHĂRITĂ chiar în apartamentul pe care voia să-l închireze! Cum a reuşit femeia să scape de atacator

O femeie din Arad a trecut prin clipe desprinse parcă dintr-un scenariu de film! A fost ameninţată cu cuţitul şi i s-au furat banii şi bijuteriile. Din fericire, a dat dovadă de nişte nervi de oţel, astfel încât a reuşit să-l determine pe recidivistul care o atacase să nu îi facă niciun rău.

de Redactia Observator

la 31.01.2017 , 17:03

O femeie din Arad a trecut prin clipe desprinse parcă dintr-un scenariu de film! A fost ameninţată cu cuţitul şi i s-au furat banii şi bijuteriile. Din fericire, a dat dovadă de nişte nervi de oţel, astfel încât a reuşit să-l determine pe recidivistul care o atacase să nu îi facă niciun rău.

Femeia a reuşit să îşi stăpânească temerile în faţa unui bărbat periculos, sub ameninţări de cuţit! A ajuns cu el în apartamentul pentru care dăduse un anunţ de închiriere.

Bărbatul s-a arătat interesat de apartament, apoi s-a oprit în dormitor. Strategia Mihaelei a dat roade. Şi-a dat seama că va scăpa teafără numai dacă îi va face pe plac tâlharului.

Vezi și

Momentele erau în continuare tensionate. Individul acţiona ca un profesionist. Mihaela nu a fost rănită datorită faptului că nu s-a opus. Mai mult, atacatorul şi-a arătat punctul slab. După plecarea tâlharului, femeia şi-a sunat fiul şi a anunţat poliţia.

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru tâlhărie calificată. La pedeapsa pe care o va primi, se vor adăuga şi cele 900 de zile pe care le mai are de ispăşit, după eliberarea condiţionată.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri sociale » TÂLHĂRITĂ chiar în apartamentul pe care voia să-l închireze! Cum a reuşit femeia să scape de atacator