O femeie şi-a pierdut viaţa, după ce a rămas încarcerată în urma unui accident rutier, în Prahova
O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte patru au fost rănite, în urma unui accident rutier care a avut loc în Băicoi, judeţul Prahova.
Femeia de 68 de ani a fost găsită încarcerată, inconştientă şi în stop cardio-respirator, fiindu-i administrată procedura de resuscitare. Din păcate, nu a mai putut fi salvată. Ceilalți patru ocupanţi, printre care şi un copil de trei ani, au fost transportaţi la UPU de SAJ şi SMURD. Este vorba de o femeie de 39 de ani, un bărbat de 71 de ani şi un altul de 40 de ani.
Accidentul rutier a avut loc pe DN1 în dreptul localității Băicoi - zona Paralela 45. La faţa locului au fost mobilizate o descarcerare, o mașină de stingere, 2 ambulanţe SMURD de prim-ajutor și o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.
Traficul în zonă a fost îngreunat
Din cauza accidentului, traficul în zonă a fost îngreunat. Potrivit centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că pe DN1 Ploiești-Brașov, pe sensul către București, la kilometrul 79, în apropierea localității Băicoi, județul Prahova, a avut loc un accident rutier.
Traficul rutier este dirijat de polițiști, pe un sens. Circulația va reveni la normal până la prânz, anunță polițiștii.
Ştire realizată cu ajutorul informaţiilor furnizate de reporterul Observator Claudiu Loghin.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰