Video Pacienții din Călărași pierd lupta cu boala în aşteptarea unui test Covid
O săptămână întreagă pentru un test PCR. Atât au de aşteptat pacienţii din Călăraşi, unul dintre judeţele cu cele mai mici capacităţi de testare. Între timp, pacienţi care nu sunt infectaţi mor din alte cauze şi sunt ţinuţi cu zilele la morgă pentru că nu au un test care să arate că nu au avut Covid.
- Călăraşi este unul dintre judeţele cu cea mai mică capacitate de testare
- Rudele nu pot ridica trupurile neînsufleţite în lipsa unui test Covid negativ
Este suferinţa prelungită prin care trebuie să treacă rudele pacienţilor care au murit în Spitalul Judeţean Călăraşi. Nu pot ridica trupurile apropiaţilor până la venirea rezultatului testului Covid. Iar hârtiile întârzie, uneori, cu zilele.
''Am venit la spital luni dimineaţă, mi s-a spus la telefon că durează 3 zile, dar eu totuşi am venit luni dimineaţa şi ni s-a spus să venim ieri. Am venit ieri şi ni s-a spus că n-a venit testul de la Bucureşti'', spune fiica unei paciente.
Mama doamnei a fost internată în urmă cu o săptămână pe secţia de cardiologie, cu probleme cardiace şi de respiraţie. Medicii i-au recoltat probe pentru un test Covid, însă rezultatul a venit abia ieri. Managerul spitalului nu ştie dacă femeia suspectă a intrat sau nu în contact cu alţi pacienţi.
Mihai Cristian, manager Spital Judeţean Călăraşi: Pacienta a fost introdusă într-un izolator. Dacă a fost sau dacă nu a fost vă pot spune foarte clar dacă mă interesez să văd exact care a fost fluxul de pacienţi la acel moment. Este posibil să fi fost.
Pacienţi mulţi, teste puţine
Aşa ajung pacienţii neinfectaţi să fie forţaţi să stea zile întregi în saloane transformate în izolatoare, alături de alţi suspecţi de Covid. Totul pleacă de la numărul mic de teste care se pot face în judeţ.
Mihai Cristian, manager Spital Judeţean Călăraşi: Noi avem 8 teste pe oră. Şi avem o tură de 8 ore. Deci teoretic undeva la 64 de teste. Dacă am avea personal găsim soluţii.
Doar că în realitate, capacitatea este mult mai mică, spune DSP. De vină ar fi lipsa reactivilor. Totuşi, reprezentanţii DSP Călăraşi ne liniştesc: întârzieri atât de mari pur şi simplu nu sunt posibile. Reprezentanţii Spitalului Judeţean Călăraşi au refuzat să confirme punctual întârzierile. Nu au vrut să comunice data recoltării testelor, invocând regulile de protecţie a datelor pacienţilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰