Antena Meniu Search
x

Patru judeţe sunt considerate „zone roşii". Autoritățile au anunțat noi restricții

Sunt deja patru judeţe considerate "zone roşii", în care masca a devenit obligatorie, inclusiv în aer liber, iar în alte două urmează să fie luate decizii similare.

de Redactia Observator

la 30.07.2020, 13:57

Vezi și
  • Masca este obligatorie doar în spaţiile deschise aglomerate.
  • Masca ar putea deveni obligatorie şi în Centrul Vechi.

 În Vâlcea, de exemplu, inclusiv la ştrandurile şi piscinele în aer liber a fost introdusă această obligativitate, iar în pieţele agroalimentare, atât clienţii, cât şi comercianţii trebuie să poarte mănuşi.

Noi restricţii au apărut şi în Dâmboviţa. Masca este obligatorie doar în spaţiile deschise aglomerate, precum pieţe, târguri şi oboare, nu şi pe stradă. De asemenea, comercianţii din pieţe trebuie să poarte pe lângă mască şi mănuşi.

Măsura nu este, însă, obligatorie şi pentru clienţi. Şi Braşovul, unul dintre cele mai vizitate judeţe ale ţării, a introdus obligativitatea purtării măştilor de protecţie în aer liber. De la 1 august, toţi locuitorii vor trebui să poarte mască în zonele aglomerate, precum pieţe sau la evenimente culturale, inclusiv în zonele pietonale intens frecventate.

Sunt şi două judeţe în care decizia ar urma să fie luată astăzi. Având în vedere că Prahova a avut ieri cele mai multe cazuri noi de coronavirus, autorităţile locale iau în calcul să propună purtarea obligatorie a măştii și în spațiile deschise.

La fel în Bucureşti. Masca ar putea deveni obligatorie în Centrul Vechi. Asta pentru că acolo riscul de infectare este foarte mare, fiind o zonă vizitată frecvent de mulţi oameni.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Patru judeţe sunt considerate „zone roşii". Autoritățile au anunțat noi restricții