Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Percheziţii de amploare la CFR Marfă. Zeci de persoane, acuzate că au subevaluat bunurile companiei

Procurorii şi mascaţii au descins la 63 de adrese, din Bucureşti, dar şi 9 judeţe. 40 de persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

de Redactia Observator

la 03.05.2017 , 13:52

Procurorii şi mascaţii au descins la 63 de adrese, din Bucureşti, dar şi 9 judeţe. 40 de persoane sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

Totul după ce 2.450 de vagoane destinate casării, au fost subevaluate pentru ca mai apoi să fie vândute la fier vechi.

În sediul CFR Marfă din Timişoara, jandarmii au trecut de fiecare uşă. Mobilizarea s-a făcut încă înainte ca afară să se lumineze.  Şi paznicul instituţiei a fost luat prin suprindere. 

Vezi și

Descinderi s-au făcut simultan în această dimineaţă la 63 de adrese, în Timişoara, București, dar și în alte 8 județe.

Pe acelaşi subiect

Perchezițiile sunt în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de 40 de persoane sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, delapidare cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual și uz de fals.

2007 a fost ultimul an în care CFR Marfă a avut profit.  De atunci, pierderile însumate ajung la aproape 500 milioane de euro.  

Suspecţii ar fi subevaluat bunurile din patrimoniul societății. 2.450 de vagoane destinate casării ar fi fost subevaluate şi mai apoi vândute la fier vechi. Prejudiciul în acest caz ar fi de peste 6 milioane de euro. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?
Observator » Ştiri sociale » Percheziţii de amploare la CFR Marfă. Zeci de persoane, acuzate că au subevaluat bunurile companiei