Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prețurile apartamentelor, vulnerabile în fața virusului

Au apărut primele semne de ieftiniri într-o piaţă care părea de neclintit în ultimii ani. Preţurile apartamentelor au scăzut în medie luna trecută în toată ţara. Iar ieftiniri au avut loc atât pe piaţa rezidenţială nouă, cât şi pe cea veche.

de Redactia Observator

la 05.06.2020 , 13:06

  • Vânzătorii care au lăsat cel mai mult la preţ au fost cei din Cluj-Napoca.
  • Metrul pătrat util a ajuns la puţin peste 1800 de euro.

Preţul mediu cerut pentru un metru pătrat util a ajuns la 1.348 de euro la nivel naţional în luna mai. Adică am plătit cu aproape 20 de euro mai puţin faţă de sfârşitul lui aprilie pentru un metru pătrat.

Intrăm deja în a doua lună de scăderi consecutive, adică vorbim fix de perioada în care s-a instaurat starea de incertitudine, în care deciziile de achiziţie au fost în mare parte anulate.

De aici şi declinul. În martie deja ne apropiam de pragul de 1.400 de euro pentru un metru pătrat, cel mai mare nivel din ultimul mai bine de un deceniu.

Vezi și

Vânzătorii de apartamente care au lăsat cel mai mult la preţ au fost cei din Cluj-Napoca, de altfel şi cea mai scumpă piaţă rezidenţială a ţării. Aici metrul pătrat util a ajuns la puţin peste 1800 de euro, după o scădere de aproximativ 2 procente.

Următoarea este piaţa din capitală, unde s-au ieftinit atât locuinţele din blocurile vechi, cât și cele nou-construite. Notă discordantă face însă Constanţa, unde în ultima lună de primăvară preţurile apartamentelor disponibile spre vânzare au crescut.

Intrăm aşadar într-o perioadă în care piaţa începe să fie testată, după ce izolarea din martie şi aprilie a anulat multe dintre intenţiile de achiziţii. Totul va depinde de acum încolo încrederea consumatorului.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Prețurile apartamentelor, vulnerabile în fața virusului