Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Radierea afacerii și ajutorul potrivit

Deseori se întâmplă ca o afacere să nu funcționeze și să fie necesară radierea sa. Motivele pentru care acestea pot să nu aibă continuitate pot viza necunoașterea domeniului în cauză ori lipsa unui fond optim de dezvoltare.

de Redactia Observator

la 07.08.2018 , 12:12

Radierea afacerii și ajutorul potrivit Ce presupune radierea unei societăți prin lichidare și dizolvare voluntară

Deseori se întâmplă ca o afacere să nu funcționeze și să fie necesară radierea sa. Motivele pentru care acestea pot să nu aibă continuitate pot viza necunoașterea domeniului în cauză ori lipsa unui fond optim de dezvoltare. Cauzele desființării pot viza neînțelegerile dintre parteneri, însă și aspecte de ordin financiar. Atunci când nu se mai poate face nimic și este necesară închiderea, respectiv radierea afacerii, soluțiile vizează lichidarea sau dizolvarea.

Simconta.ro, specialiști în probleme de această natură, ies în întâmpinarea celor ce au nevoie de ajutor în finalizarea corespunzătoare a procesului pe care îl presupune radierea business-ului, atât cu cunoștinte de specialitate, cât și cu sprijinul necesar. Procedura în sine trebuie aplicată unei varietăți de societăți – pot fi acestea de tip SA, SCS, SNC, SCA, SRL. Când cei ce se ocupă de asta dispun de experiență, totul se desfășoară simplu și rapid. Cu atât mai eficient va fi procesul de dizolvare sau lichidare cu cât ajutorul vine din partea unui profesionist.

Ce presupune radierea unei societăți prin lichidare și dizolvare voluntară?

Articolul continuă după reclamă

Există o serie de pași ce necesită a fi parcurși, pentru care experții Simconta oferă ajutor specializat. Pentru început, este necesară depunerea unei cereri la Registrul Comerțului, prin aceasta fiind de fapt înregistrată radierea. Urmează să fie luată Hotărârea Comerțului. În condițiile în care există datorii ale societății în cauză, este necesar a obține acordul asociaților referitor la soluția de plată.

La 30 de zile după obținerea hotărârii, urmează publicarea acesteia în Monitorul Oficial. Este timpul dedicat celor ce doresc să depună contestații, spre exemplu, sau în care pot riposta creditorii.

Ulterior, trebuie depuse anumite acte la Registrul Comerțului – cererea specifică de radiere, hotărârea pentru repartizarea activelor, bilanțul lichidării, dar si certificatul de înregistrare si constatoarele.

Experții Simconta.ro atrag atenția asupra societăților ce au sume diverse de bani, și în condițiile în care acestea vizează alte surse decât conturile bancare. Acestea nu depun raport pentru repartizarea activelor, întrucât acestea nu reprezintă active.

Radierea și ce reprezintă aceasta

Sunt persoane care fac confuzii între radiera unei societăți și suspendarea acesteia. Lucuruile între cele două sunt însă diferite.

Suspendarea se referă la soluția identificată pentru o societate cu probleme, însă este temporară și se poate extinde la o perioadă de cel mult 3 ani. Orice termen peste cel stabilit duce la amenzi pentru administratori, precum și la cazier fiscal.

De avut în vedere și faptul că procedura de radiere, care se realizează prin dizolvare și lichidare nu este legată de proceduri ca insolvența sau dizolvarea și lichidarea cu nume de lichidator.

Cea dintâi este o procedură specifică societăților ce nu mai dispun de fonduri pentru a se putea achita de datorii. Potrivit legii, suma acestora ar trebui să fie mai mare de 40.000 de lei pentru a intra în insolvență. Proprietarii business-urilor în cauză trebuie să solicite atunci intrarea în insolvență, care va fi înregistrată de către creditori, respectiv de societate.

De asemenea, se aseamănă cu acesta și situația ce vizează dizolvarea cu lichidare simultană. Diferența o reprezintă faptul că aceasta nu implică datorii ale societății în cauză.

Cât despre procedura de dizolvare și lichidare cu nume de lichidator, atunci când este efectuată voluntar nu este necesară numirea unui lichidator. Există posibilitatea ca asociații să încheie între ei o înțelegere cu privire la bunurile comune. Când acest pas nu se are însă în vedere, este necesară prezența lor în fața corpului de judecată, iar procedura va deveni cu mult mai complicată.

Ajutorul potrivit în radierea unei societăți

Întrucât ofertele de servicii ce vizează acestă sferă sunt numeroase la ora actuală, este necesar a acorda o atenție sporită unei astfel de alegeri. Nevoia vizează finalizarea cu succes a misiunii de radiere a business-ului.

În acest sens, experții Simconta.ro stau la dispoziția celor interesați cu ajutorul dorit. Oferă soluții pliate pe situația fiecărei afaceri, astfel ca aceasta să fie încheiată în termeni legali. Echipa de specialiști participă la întregul proces, indiferent că este vorba despre dizolvarea, lichidarea sau radierea unei firme. Serviciile în amănunt pot fi vizualizate în secțiunea de servicii suplimentare pe simconta.ro.

Ce recomandă această echipă? Atât experiența, cât și profesionalismul constituie factori ce fac din Simconta un aliat de încredere. Disponibilitatea serviciilor, alături de asistența online pentru cei interesați sunt motive suplimentare pentru a opta pentru o colaborare în acest sens. Pe site-ul menționat sunt disponibile informații complete cu privire la serviciile oferite.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri sociale » Radierea afacerii și ajutorul potrivit