Video La 10 ani, Mihai a parcurs 40 de km pentru a colecta PET-uri şi a-şi lua o trotinetă. Bunicii, în lacrimi după ce a fost luat de lângă ei
Un băiat de 10 ani, plecat de acasă pentru a face rost de bani ca să-şi cumpere o trotinetă, a fost găsit de jandarmi după ore bune, la 40 de kilometri depărtare de casă. Pentru că este a doua oară în ultimele luni când dispare, Protecţia Copilului a decis să-l ia de la bunici.
Timp de 5 ore, nimeni nu a ştiut nimic despre băiat.
După lăsarea întunericului, copilul în vârstă de 10 ani s-a adăpostit sub un pod, la aproape 40 km distanță de casă, cu gândul de a dormi. Jandarmii l-au găsit la timp și a avut noroc, asta pentru că aseară temperatura a coborât aproape de zero grade Celsius.
Nu e prima dată când copilul fuge de acasă
"Colegii noștri l-au introdus în autoturismul de serviciu și i-au dat să mănânce", spune Gurgui Adelin, Jandarmeria Prahova.
Nu a fost prima dată când Mihai a fugit de acasă cu bicicleta. La jumătatea lunii septembrie, tot bunica a anunţat dispariţia lui. Jandarmii l-au găsit atunci, în miez de noapte la 25 de kilometri de casă. Ar fi vrut să ajungă la Ploiești, să strângă peturi reciclabile. Și acum, la fel ca data trecută, le-a spus salvatorilor că a pornit la drum pentru că voia să facă rost de bani pentru a-și cumpăra o trotinetă.
"Voia trotinetă. Noi i-am cumpărat, e nou-nouță, o avem aici... El era fixat cu sticlele astea, să le strângă", spune bunica lui.
Băiatul a fost luat de autorităţi şi duc în grija unui asistent maternal
Mihai a fost crescut de bunici. Mama sa a murit în urmă cu mai mulți ani, iar de tată nu se mai știe nimic. După a doua fugă, autorităţile au decis să-l ia de la bunici şi să-l dea în grija unei alte familii.
"Minorul are nevoi pe care familia naturală nu a putut să i le ofere 100%. Este în grija unui asistent maternal profesionist, a fost deja consiliat și în urma plecării din data de 17 octombrie de la domiciliu. A fost consiliat de specialiștii instituției, care au considerat că cel mai bine e să i se modifice măsura de protecție", spune Mihaela Ciobănoiu, DGASPC Dâmbovița.
Bunica lui Mihai cu un ochi râde, cu altul plânge. Se bucură că băiatul este teafăr, dar e nevoită să-şi ia rămas-bun de la copil. Nu știe când îl va revedea.
Copilul face acum terapie. Şi ceilați patru frați ai săi sunt în plasament, fie în orfelinate, fie în grija altor familii.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰