Antena Meniu Search
x

Santierele de autostrăzi din România vor fi monitorizate cu dronele

Santierele de autostrăzi vor fi monitorizate cu dronele. Din vară, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se dotează cu două aparate. Tehnologia ajunge greu la oficialii de la drumuri. Deja asociaţiile de profil monitorizează şantierele de câţiva ani şi chiar le trimit filmări oficialilor care nu ajung prea des în inspecţii. 

Vezi și

Monitorizarea cu dronele începe din vară. Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere va cumpăra două astfel de aparte pentru un mai bun control al lucrărilor. 

Compania de Drumuri ar putea monitoriza şantierele cu o astfel de dronă care costă în jur de 1.500 de euro. Are o independenţă de jumătate de oră şi poate parcurge 5 kilometri. Există şi o variantă mai avansată care costă 4.000 de euro. 

Oficialii din Transporturi vor ridica dronele pentru a-i spiona pe constructori şi ar putea folosi imaginile şi în instanţă, ca probe, dacă se va ajunge la rezilierea contractelor. Asta după ce în urmă unor vizite inopinate au descoperit că unii antreprenori trag de timp pentru a termina lucrările. Unii angajaţi de pe şantiere chiar au fost prinşi la masă sau la somn în timp ce ministrul Transporturilor era în vizită de lucru.

Ministrul Transporturilor promite că va inaugura 90 de kilometri de autostradă doar anul acesta. Însă, toate şoselele de mare viteză au întârzieri şi de câţiva ani. La fel şi reparaţiile drumurilor naţionale şi ale podurilor. De exemplu, lucrările pentru podul de la Agigea au început în 2010. Ar fi trebuit să fie gata în 2013, însă podul este închis şi astăzi. La miezul nopţii, se reia traficul pe pod, iar mâine ministrul merge într-o vizită de lucru.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri sociale » Santierele de autostrăzi din România vor fi monitorizate cu dronele