Sărbătoare 2 iulie 2024. Cine a fost Sfântul Voievod Ştefan cel Mare
Marţi, 2 iulie 2024, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Voievod Ştefan cel Mare, chiar dacă puţini români ştiu că marele domnitor al Moldovei a fost şi canonizat în 1992.
Sfântul Ştefan cel Mare a fost fiul lui Bogdan Vodă şi Oltea Maria, respectiv nepotul lui Alexandru cel Bun. Conform crestinortodox.ro, Sfântul Ştefan cel Mare a fost domnitor al Moldovei, între 1457 şi 1504, şi s-a remarcat drept un apărător al creştinătăţii, fiind canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în iunie 1992.
Sfântul Voievoi Ştefan cel Mare obişnuia să meargă de tânăr la cuviosul David Daniil Sihastru, fiind astfel considerat şi un mărturisitor al credinţei, slujirea Sfintei Biserici fiind o raţiune a existenţei sale.
Plină de semnificaţie duhovnicească este ruga Sfântului Ştefan cel Mare înfăţişată pe steagul biruinţelor sale cu chipul Marelui Mucenic Gheorghe "purtătorul de biruinţă" ucigând balaurul cel cu multe capete: "O, răbdătorule de patimi şi purtătorule de biruinţă, Mare Mucenic Gheorghe, care în nevoi şi nenorociri eşti grabnic apărător şi ajutător şi celor necăjiţi bucurie nespusă, primeşte de la noi şi această rugăciune a smeritului robului Tău, domnul Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei ...".
Sfântul Voievod Ştefan cel Mare a trecut la cele veşnice în 1504 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Putna.
Conform sursei amintite există, însă, mulţi care resping sfinţenia lui Ştefan cel Mare şi consideră că acesta nu merita canonizat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰