Sărbătoare 28 august 2024. Cine a fost Sfântul Moise Etiopianul
Miercuri, 28 august 2024, este prăznuit Sfântul Moise Etiopianul, sfânt cu care oamenii sunt, în general, mai puţin familiarizaţi.
Sfântul Cuvios Moise a fost de neam etiopian. A fost slujitorul unui politician, dar din cauza nedreptăţilor sale, a fost alungat. Sfântul Moise s-a alăturat unei cete de tâlhari şi cu timpul a ajuns conducătorul acesteia.
Conform crestinortodox.ro, după o vreme, cuprins de o mustrare de conştiinţă pentru relele săvârşite, părăseşte ceata de tâlhari şi se retrage într-o mânăstire. Aici îşi va plânge păcatele săvârşite, dar va lupta multă vreme cu demonii desfrânării care aduceau asupra lui gânduri necurate şi pofte ispititoare. Atât de aprinsă a fost lupta sa cu aceşti demoni, încât le-a spus fraţilor săi: "Atâta supărare am suferit de la războiul poftei trupeşti, încât puţin de n-am căzut din făgăduinţa monahicească".
După şase ani de cumplit război cu demonii, s-a vindecat în chip minunat de toate închipuirile, cugetele şi gândurile de curvie pe care i le semăna în suflet diavolul.
Sfântul Moise Etiopianul a fost sfinţit preot la bătrâneţe. El şi-a prevăzut şi ceasul şi felul morţii. Într-o zi el le-a zis ucenicilor lui să fugă ca să-şi scape vieţile, deoarece mănăstirea avea să fie atacată de necredincioşi.
Când ucenicii i-au cerut să vină cu ei, ca să scape împreună, Avva Moise le-a zis că el a fost tâlhar mai demult şi se cuvine ca acum să-şi ia plata pentru relele lui, după cuvântul: "Toţi cei ce scot sabia de sabie vor pieri". Aşadar, Avva Moise a rămas în mănăstire împreună cu şase fraţi, care nu au voit să îl lase singur, şi au venit tâlharii şi i-au ucis pe toţi şapte. Aşa a trecut la cele veşnice Moise Etiopianul, la vârsta de 75 de ani.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰