Scandal şi acuzaţii grave la o demolare în Buzău
Scandal şi acuzaţii grave la o demolare în Buzău. Primăria oraşului deţine într-o clădire spaţii de locuit. Unul dintre ceilalţi proprietari îl acuză însă pe şeful spaţiului locativ că ar fi primit şpagă
Scandal şi acuzaţii grave la o demolare în Buzău. Primăria oraşului deţine într-o clădire spaţii de locuit. Unul dintre ceilalţi proprietari îl acuză însă pe şeful spaţiului locativ că ar fi primit şpagă
Asta ca să-i permită unui locatar să ocupe fără acte trei camere care sunt în administrarea primăriei. Acum muncitorii de la municipalitate au demolat gardurile şi garajul construite fără autorizaţie în curtea comună şi au scos lucrurile din apartamentul ocupat ilegal.
Doamna Neluţa a fost unul dintre chiriaşii imobilului naţionalizat, administrat de primăria Buzău. După revoluţie, a cumpărat un apartament. A investit în reabilitarea lui, dar şi în spaţiile comune ale casei.
Totul s-ar fi întâmplat însă cu acordul primăriei, proprietară a două apartamente din imobil, dar şi a curţii dimprejur. În urmă cu trei ani, după ce un alt apartament a fost eliberat de un chiriaş al primăriei, doamna Neluţa susţine că ar fi dat şpagă şefului de la spaţiul ca să se poată muta acolo.
Şeful Spaţiului Locativ, angajat al primăriei, este un personaj controversat în Buzău. Anul acesta, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese după ce i-a dat fiului său locuinţă ANL preferenţial.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰