Antena Meniu Search
x

Sistemul de comunicații folosit de companiile aeriene a picat. La Otopeni au fost întârzieri la decolare de peste două ore

A fost haos astăzi pe aeroporturile din întreaga lume! Cel mai important sistem de comunicaţii a picat. Iar asta a dat peste cap toată grila de zboruri. Timp de patru ore, cât a durat până când s-au remediat problemele, doar pe aeroportul Henri Coandă, cel puţin 10 aeronave ale mai multor companii au întregistrat întârzieri la decolare.

Vezi și

A fost haos astăzi pe aeroporturile din întreaga lume! Cel mai important sistem de comunicaţii a picat. Iar asta a dat peste cap toată grila de zboruri. Timp de patru ore, cât a durat până când s-au remediat problemele, doar pe aeroportul Henri Coandă, cel puţin 10 aeronave ale mai multor companii au întregistrat întârzieri la decolare, de până la două ore şi jumătate. 

Evident, au fost probleme şi la sosiri. Pentru că au plecat cu întârziere, avionele din întreaga lume au ajuns la destinaţie mult mai târziu decât ora stabilită. Personalul companiilor aeriene a lucrat cu pixul şi hârtia ca să înregistreze pasagerii, în timp ce se încerca remedierea sistemului online.

Eroarea a pornit de la serverul central din Statele Unite şi a afectat toate companiile de zbor care foloseau acest sistem pentru operațiunile de înregistrare şi îmbarcare. Primele probleme au apărut în România la ora 10 dimineaţa. Pe cel mai mare aeroport din ţară, călătorii şi-au păstrat calmul. 

Reprezentanţii aeroportului Henri Coandă susţin însă că activitatea nu a fost afectată. Problemele ar fi fost legate de cursele care au decolat spre România. De pildă, zborul de la Praga, a ajuns cu o întârziere de două ore. Din calculele companiilor aeriene, întârzierile au fost între o oră şi două ore şi jumătate.

Pasageri nemulţumiţi au fost însă peste tot în lume. În India, oamenii au scris pe site-urile de socializare că aşteaptă de ore bune în avion şi nu primesc lămuriri. Un eveniment similar s-a petrecut şi în septembrie anul trecut, când un alt sistem electronic a înregistrat erori. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri sociale » Sistemul de comunicații folosit de companiile aeriene a picat. La Otopeni au fost întârzieri la decolare de peste două ore