SPECIAL! Cei care nu beau alcool trăiesc mai puţin decât cei care beau moderat
A nu consuma deloc alcool, nu e un lucru rau. Însă există studii care au făcut comparaţie între longevitatea celor care consumă alcool moderat sau în exces cu longevitatea celor care nu consumă alcool.
Pe scurt, cei care nu beau alcool trăiesc mai puţin decât cei care beau moderat. Şi, culmea-culmilor, abstinenţii trăiesc mai puţin şi decât cei care sunt deja dependenţi de alcool. Românii ştiu, însă, acest lucru.
Ne-am obişnuit ca - după Sărbători - să discutăm doar despre excesele alimentare pe care le-am făcut în această perioadă! Foarte puţini oameni discută şi despre excesele bahice. Probabil pentru că ar trebui să povestească şi chinurile cumplite pe care le-au suferit a doua zi, când s-au trezit.
Evident că au jurat că nu vor mai repeta această experienţă nefastă, doar că a fost imposibil. Ştiţi cum sunt Sărbătorile când ai toate rudele şi toţi prietenii în jurul tău.
În orice caz, după un asemenea "maraton lichid", toţi promit că nu vor mai face în vecii vecilor aşa ceva. Dar chiar este bine să renunţe de tot la alcool? Cercetătorii americani spun că aceasta ar fi cea mai proastă idee.
Alţi oameni preferă să nu pună gura pe alcool. Nu sunt învăţaţi să bea, ştiu că se vor ameţi foarte repede şi nu au nici cea mai mică intenţie să se facă de râs în faţa familiei şi prietenilor.
Sau - pur şi simplu - nu-şi doresc să treacă prin chinurile mahmurelii. Dar nici abstinenţa totală nu e bună, spun cercetătorii americani. Iar studiul este confirmat de specialiştii noştri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰