Curse anulate şi sute de ore întârziere! Aşa se desfăşoară traficul feroviar
Ninsoarea abundentă şi viscolul au paralizat şi traficul feroviar. Sute de călători au îndurat frigul, fără apă sau mâncare, în mai multe garnituri care nu au mai putut să răzbească prin marea de alb.
UPDATE 11:30 - 78 de trenuri au fost anulate, în special cele care circulau în sudul şi estul ţării. Sunt şi întârzieri de până la 300 de minute. De asemenea un tren cu 80 de pasageri cu ruta Bucureşti - Târgovişte a rămas blocat din cauza unei defecţiuni tehnice. Pasagerii au fost transportaţi cu microbuze la Târgovişte.
Un tren care a plecat din Bucureşti, ieri de dimineaţă, a rămas blocat mai bine de 12 ore în gara din Buzău.
Călătorii au sunat disperaţi la 112, însă abia aproape de miezul nopţii garnitura s-a urnit din loc.
Nici călătorii care au venit dinspre Constanţa nu au ajuns mai repede la destinaţie.
- Eclipsă de Lună pe 14 martie 2025. Ce se va vedea pe cer
- Evenimente în Bucureşti, joi 13 martie. Ce nu trebuie să ratezi
- 13 martie, Sfânta Cuvioasă Ipomoni. Sărbătoare importantă în calendarul ortodox
- 13 martie, evenimente importante care au avut loc în această zi de-a lungul timpului
- Sănătatea trece prin farfurie: Cum să identifici alimentele sigure te învață experții Senatului Științific...
"E crunt! Suntem nişte oameni şi nu putem să stăm aici la nesfârşit!", spuneau, disperaţi, oamenii.
Obosiţi, înfriguraţi şi cu răbdarea la limită, 130 de oameni aşteaptă ca trenul să se mişte. Au petrecut în el mai bine de 15 ore, timp în care nu au parcurs nici jumătate din drum.
Revoltaţi şi indignaţi, călătorii au încercat să cheme singuri salvatorii, dar a fost în zadar.
"Am sunat la 112, ni s a dat legătura la ISU, au zis să luăm legătura cu CFR, regionala CFR Galaţi, că vor trimite ceva utilaje. Stăm şi îngheţăm aici! Am acceptat întârzierea, dar să stăm până acum. sunt deja 7 ore! Ne mută, ni se pare aburd!", mărturiseşte un călător.
"Au venit cu câte un sandwich şi o sticluţă de apă plată. Explicaţii am tot cerut, dar ne au amânat, două ore, trei ore, asta e!", spune un alt călător.
Cu câteva zeci de minute înainte de miezul nopţii, trenul a pornit din gara Buzău. O freză le-a croit drum prin nămeţii înalţi, dar şi aşa, garnitura a înaintat foarte greu.
Prin clipe de coşmar au trecut şi sute de călători care au pornit cu trenul din Constanţa. Garnitura în care se aflau nu a mai putut înainta, după ce magazul a îngheţat.
Oamenii au fost mutaţi într-un alt tren, prin viscol şi nămeţi, cu bagajele în mână. Oamenii au ajuns, în cele din urmă la destinaţie, cu o întârziere de peste şapte ore.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰