Teze identice, profesori reţinuţi
Trei profesori buzoieni au fost reţinuţi şi alţi trei sunt cercetaţi sub control judiciar într-un dosar care vizează fraudarea bacalaureatului din sesiunea de toamnă de acum doi ani
Trei profesori buzoieni au fost reţinuţi şi alţi trei sunt cercetaţi sub control judiciar într-un dosar care vizează fraudarea bacalaureatului din sesiunea de toamnă de acum doi ani
Peste 100 de lucrări ar fi luat acasă directorul Colegiului Tehnic din Buzău şi alţi 5 profesori. Aceştia ar fi refăcut şi depus a doua zi tezele. Iar ceea ce le-a atras atenţia procurorilor a fost faptul că foarte multe dintre ele parcă erau trase la indigo.
Procurorii spun că directorul Colegiului ar fi cel care a organizat reţeaua. El i-ar fi atras şi pe ceilalţi 5 profesori, unii care corectau lucările, alţii care făceau munca de secretariat. Directorul şi două profesoare au fost reţinuţi, iar ceilalţi trei sunt cercetaţi sub control judiciar.
Anchetatorii spun că cele 6 cadre didactice ar fi primit din partea elevilor pe care care i-ar fi ajutat să promoveze bacalaureatul diferite sume de bani, care, deocamdată, nu au fost cuantificate.
Procurorii au cerut astăzi judecătorilor să-i aresteze pentru 30 de zile pe cei trei profesori.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰