Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Un întreg cartier din Piatra Neamţ, sub teroarea HOŢILOR! Indivizii fură tot ce le iese în cale

Oamenii din Văleni au rămas fără alimente, lemne, electrocasnice sau chiar animale. Hoţii nu au fost depistaţi nici până acum. Cele mai multe dintre dosarele penale de la poliţie sunt cu autori necunoscuţi.

de Redactia Observator

la 04.03.2017 , 09:08

Oamenii din Văleni au rămas fără alimente, lemne, electrocasnice sau chiar animale. Hoţii nu au fost depistaţi nici până acum. Cele mai multe dintre dosarele penale de la poliţie sunt cu autori necunoscuţi.

Localnicii sunt terorizaţi numai la gândul că, odată cu lăsarea întunericului, hoţii dau buzna în gospodăriile lor. Şi cum furturile se ţin lanţ, pagubele nu sunt deloc de neglijat.

Deşi au făcut reclamaţii peste reclamaţii, hoţii nu au fost indentificaţi până acum. Locuitorii din cartierul Văleni au însă propriul cerc de suspecţi. Mai mulţi localnici de etnie romă, de la periferie.

Vezi și

Poliţiştii locali susţin că au intensificat activitatea de patrulare în zona Văleni, unde, de altfel, au fost montate şi camere de supraveghere, în speranţa că hoţii vor fi descurajaţi.

Săptămâna viitoare, reprezentantii IJP Neamţ vor face publică situaţia dosarelor de furt înregistrate în zona Văleni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Un întreg cartier din Piatra Neamţ, sub teroarea HOŢILOR! Indivizii fură tot ce le iese în cale