Observator » Ştiri sociale » Update / Traian Băsescu s-a mutat în casă nouă

Update / Traian Băsescu s-a mutat în casă nouă

Redactia Observator | Timp citire: 2 minute
Publicat la 15.06.2015, 19:27 | Modificat la 15.06.2015, 19:41

Un cal uriaş şi un urs în mărime naturală i-au făcut primirea lui Traian Băsescu în noua sa casă dată de guvern. Împreună cu soţia sa Maria, fostul preşedinte a inspectat locuinţa în care până în luna februarie a stat Mioara Roman.

Un cal uriaş şi un urs în mărime naturală i-au făcut primirea lui Traian Băsescu în noua sa casă dată de guvern. Împreună cu soţia sa Maria, fostul preşedinte a inspectat locuinţa în care până în luna februarie a stat Mioara Roman. 

Porţile vilei Gogol 2 s-au deschis azi pentru noii locatari. Maria şi Traian Băsescu.

Superstiţioasă, fosta primă doamnă a atins discret scările de marmură înainte să calce pentru prima dată în casă. La fel cum fotbaliştii ating terenul înaintea unui meci important.

Articolul continuă după reclamă

Nici fostul preşedinte, nici soţia sa n-au părut miraţi de. gărzile neobişnuite care flancau intrarea în vilă.

Pe acelaşi subiect

Până în februarie, vila din Gogol a fost locuită timp de 25 de ani de Mioara Roman. Clădirea din patrimoniul statului era într-o stare avansată de degradare.

Guvernul i-a atribuit apoi locuinţa fostului preşedinte Traian Băsecu care, după terminarea mandatului, se mutase cu familia pe domeniul Scroviştea.

RAPPS a cheltuit peste 300 de mii de euro ca să renoveze vila din cartierul Primăverii şi să o aducă aproape de standardele noilor chiriaşi. Cu scări de marmură, uşi de stejar şi sistem de supraveghere video.

Traian Băsescu e nemulţumit că noua sa reşedinţă de 366 de metri pătraţi cu grădina de 1300 de metri pătraţi, n-ar avea un salon pentru primit oaspeţii, nici birou sau garaj.