Serena Williams, calificată în turul al doilea la Roland Garros
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul 1 mondial, a expediat-o rapid pe cehoaica Andrea Hlavackova, ocupanta locului 190 WTA, în fața căreia s-a impus în două seturi, 6-2, 6-3, marți, în primul tur al turneului de Mare Șlem de la Roland Garros

Cea mai mică dintre surorile Williams nu a lăsat deloc impresia că s-ar resimți după accidentarea la cotul mâinii drepte, care a constrâns-o să declare forfait în optimile de finală ale turneului de la Roma, având nevoie de numai 59 de minute pentru a încheia conturile cu adversara sa.
Campioana din Statele Unite, învingătoare la Roland Garros în 2002 și 2013, va juca în turul următor împotriva câștigătoarei întâlnirii dintre compatrioata sa Alexa Glatch, venită din calificări, și germanca Anna-Lena Friedsam.
În schimb, ziua nu a fost prea bună pentru bulgarul Grigor Dimitrov, cap de serie numărul 10 în turneul masculin din cadrul Internaționalelor Franței, care a fost învins în trei seturi, 7-6 (9/7), 6-2, 6-3, de americanul Jack Sock.
Sârbul Novak Djokovic, principalul favorit, s-a calificat fără probleme în turul secund, după victoria înregistrată în fața finlandezului Jarkko Nieminien (6-2, 7-5, 6-2), la fel ca și spaniolul Rafael Nadal, deținătorul trofeului la Roland Garros, care a trecut tot în trei seturi de francezul Quentin Halys (6-3, 6-3, 6-4).
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰