Video Guvernul investește 10 milioane de euro pentru promovarea turismului, pe internet
Obiective turistice, la un click distanță. Guvernul investește 10 milioane de euro ca să promoveze pe internet peste 300 de destinații. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene organizează licitația pentru acest proiect.
Vorbim, în total, de 12 rute turistice și culturale, cu 306 obiective precum castele, castre romane, biserici fortificate, mănăstiri ori Delta Dunării.
Guvernul va aloca 10 milioane de euro, bani ce vor fi folosiți pentru a semnaliza în teren aceste rute, dar și pentru promovarea acestor trasee turistice pe internet sau crearea unor aplicații pe telefon care să ajute turiștii să ajungă mai ușor în cât mai multe locurile frumoase din țară.
Ruta castelelor sau a bisericilor de lemn
Iubitorii de castele pot merge pe ruta castelelor sau cetăților, în care vor fi incluse aproximativ 60 de obiective. Au mai fost creionate ruta bisericilor de lemn, în care turiștii vor descoperi circa 30 de lăcașuri de cult inedite. Se va pune accent și pe gastronomia tradițională și pe satele cu arhitectură tradițională.
Statul își dorește ca astfel să atragă cât mai multi vizitatori în aceste zone și, astfel, să stimuleze investitțile în vecinătatea acestor obiective turistice, ceea ce inseamna, automat, și crearea de noi locuri de muncă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰