Wizz Air lansează cinci rute noi din Bucureşti şi Cluj-Napoca. Ce destinaţii pot vizita românii
Wizz Air anunță introducerea a cinci noi rute care vor începe să opereze în luna octombrie. Trei dintre acestea vor pleca din București către Milano Malpensa, Stuttgart și Trieste, în timp ce celelalte două vor ajunge la Stuttgart și Lisabona, din Cluj-Napoca.
Începând cu octombrie 2024, Wizz Air va opera zboruri din București către Milano Malpensa zilnic, către Stuttgart în zilele de luni, miercuri și vineri, iar către Trieste în zilele de marți și sâmbătă.
Tot din octombrie 2024, clujenii și cei din regiune se pot bucura de zboruri directe din Cluj-Napoca către Stuttgart în fiecare joi și duminică, iar către Lisabona în fiecare luni și vineri.
Rute spre Viena şi Lyon din toamnă
De asemenea, în această toamnă, vor fi programate alte două rute din Cluj-Napoca, completând opțiunile disponibile pasagerilor – cea către Viena din 1 octombrie, în zilele de marți, joi și sâmbătă, și cea către Lyon din 28 octombrie, în fiecare luni, miercuri și vineri.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰