Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Galerie foto Chefi la cuțite. Noul sezon aniversează un deceniu de când se cunosc cei trei ași ai gastronomiei. Cum se înțeleg acum Chefii, după 10 ani de competiții acerbe pe micul ecran?

Sezonul 10 Chefi la cuțite va pune la bătaie, din toamnă, la Antena 1, cel mai râvnit trofeu al celebrei competiții culinare. Cei trei Chefi, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu, marchează 10 ani de când se cunosc printr-un show în care întrecerea va fi mai intensă că oricând. 

de Redactia Observator

la 12.08.2022 , 14:15

Astfel, sezonul aniversar aduce o mulțime de noutăți, de la provocări care vor spori dificultatea concursului la imaginea proaspătă a platoului de filmare. Din rețeta Chefi la cuțite nu vor lipsi nici momentele emoționante, dedicate celor 10 ani în care maeștrii gastronomiei au făcut istorie cu cel mai iubit show culinar din România. Rememorând un deceniu de rivalitate în bucătărie, Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu au vorbit despre legătura specială care s-a creat între ei.

“După 10 ani de competiție, în mod surprinzător încă suntem prieteni. E adevărat că se poate întâmpla ca două săptămâni după ce se termină o competiție să nu ne mai vorbim, dar după aceea ne revenim foarte ușor. Ne auzim, ne mai împărțim rețete unul altuia. Însă, ce-i drept, în cei 10 ani de când ne știm, nu ne-am întâlnit niciodată la o bere, în afara orelor de filmare. Cu toate acestea, dacă unul dintre noi are nevoie de ceva, ceilalți doi sunt lângă el”, a spus Chef Florin Dumitrescu.

“Noi ne certăm ca în familie, atunci când e vorba despre lupta pentru amulete, de exemplu. Dar știm să lăsăm totul pe platoul de filmare. S-a mai întâmplat să rămână unul dintre noi supărat după câte un sezon, dar asta pentru scurt timp. Iar în toți acești ani, am ajuns să ne cunoaștem suficient de bine încât să știm cum să trecem peste orice conflict”, a declarat Chef Sorin Bontea.

Articolul continuă după reclamă

“Ne leagă o prietenie foarte interesantă. Trebuie să vă spun că încă nu am reușit să ieșim toți trei la o bere. Încă! Deci prietenia noastră se bazează pe altceva – pe foarte multă muncă, dar și pe competitivitate și stresul resimțit în toate sezoanele Chefi la cuțite”, a mărturisit Chef Cătălin Scărlătescu.

Cum va decurge întrecerea Chefilor în noul sezon al show-ului culinar telespectatorii vor descoperi din toamnă, la Antena 1.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » TV » Chefi la cuțite. Noul sezon aniversează un deceniu de când se cunosc cei trei ași ai gastronomiei. Cum se înțeleg acum Chefii, după 10 ani de competiții acerbe pe micul ecran?