Antena Meniu Search
x

Foto Ediție specială Observator Antena 1 în noaptea de Înviere, de la 23.45. Reportaje în exclusivitate de la Muntele Athos și Ierusalim, în săptămâna dinaintea Paștelui

Credință, religie, mister și oameni care arată drumul spre lumină. În fiecare zi, în săptămâna dinaintea Paștelui, la Observator, Antena 1, la ora 19.00. Învierea, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Este momentul care aduce aminte de miracole și lumină. Reporterii Observator prezintă imagini și povești din cele mai sfinte locuri de pe pământ. 

de Redactia Observator

la 10.04.2023, 11:18

Muntele Athos, unde se spune că, zilnic, se întâmplă minuni, un amestec de mister, credinţă, istorie, miracole şi lecţii de viaţă, este unul dintre locurile din care Observator dezvăluie, în reportajele din „Drumul spre lumină”, o lume fascinantă în care, în orice clipă, fie zi, fie noapte, cineva spune o rugăciune, pentru el, dar mai ales pentru alţii. 

Emoția aprinderii Luminii Sfinte, în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, ajunge în casele telespectatorilor prin transmisiunile în direct ale echipei Observator Antena 1, prima din România acreditată la Ceremonia Pogorârii Luminii Sfinte. 

Lumina Sfântă intră în casele românilor, în noaptea de Înviere, într-o Ediție Specială Observator, la Antena 1

„Voi participa pentru a treia oară la pogorârea Luminii Sfinte, iar, pentru asta, sunt mai mult decât recunoscătoare. E cel mai special loc de pe Pământ pentru mine, iar Săptămâna Patimilor se simte cel mai intens în Țara Sfântă. Întreaga omenire e martoră a miracolului în Sâmbăta Mare, iar noi, echipa Observator, vom fi acolo, să vă transmitem fiecare moment din Ierusalim. Vă îndemn să vă puneți în gând să ajungeți măcar o dată la Mormântul Sfânt, e copleșitor”, a spus Mădălina Iacob, reporter Observator.

Dincolo de simbolul profund religios, reportajele Observator vorbesc și despre oamenii care țin flacăra aprinsă în comunitățile lor, care dau speranță și fac, prin gesturile lor, mici miracole. 

Cu 15 minute înainte de miezul nopții, Olivia Păunescu și Valentin Butnaru invită telespectatorii să întâmpine împreună Miracolul Învierii. 

"Paștele înseamnă Învierea Domnului dar, pentru mine, această sărbătoare are și o altă semnificație! Familie! Îmi amintesc, din copilărie, cum mama fãcea ca totul să fie și să arate perfect! Și încă o face! Anul acesta, este o mare bucurie pentru mine să fiu primită, în această Noapte Sfântă, în casele celor care ne privesc, să facem parte, atât eu, cât și colegii mei, din familia lor", a spus Olivia Păunescu, prezentator Observator. 

Ediția Specială Observator de Înviere – "Drumul spre lumină" începe, la Antena 1, de la 23.45

"După un început de an tumultuos, multe cumpene și încercări, am regăsit pacea și liniștea din sânul familiei și al celor dragi, un sentiment care se amplifică odată cu Sfintele Paști. Ediția specială din noaptea de Înviere are o deosebită însemnătate pentru că pot împărtăși aceste sentimente cu cât mai mulţi oameni, în noaptea în care pacea, liniștea, lumina sunt cele mai importante", a fost de părere Valentin Butnaru, prezentator Observator. 

Mihaela Călin aduce Lumina Sfântă de  la Mănăstirea Radu Vodă din București, un loc de pelerinaj, un loc aproape de sufletele multor români. 

"Din dragostea Sa nemărginită pentru oameni, Iisus ne-a lăsat această sărbătoare prin care ne amintim mereu de cea mai mare minune, minunea Învierii din morți. Și ne-a lăsat-o cu un rost - să ne reamintim mereu că oricât de slabi am fi, oricât de neputincioși, în fața lui Dumnezeu primim mereu o nouă și o nouă șansă să fim mai buni, în toate zilele noastre pe pământ. 

Anul acesta, vă aștept alături de mine să luăm Lumina Sfântă la Mănăstirea Radu Vodă din București, într-o ediție specială, în noaptea de Înviere!" - Mihaela Călin, prezentator Observator.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » TV » Ediție specială Observator Antena 1 în noaptea de Înviere, de la 23.45. Reportaje în exclusivitate de la Muntele Athos și Ierusalim, în săptămâna dinaintea Paștelui