Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Foto Nina Hariton este marea câştigătoare Chefi la cuţite, sezonul 11. Tânăra de 31 de ani a primit trei cuţite de aur, dar l-a ales pe Chef Sorin Bontea

Nina Hariton este marea câştigătoare Chefi la cuţite, sezonul 11. Un sezon care a înregistrat mai multe premiere: prima femeie care a luat cuţitul de aur, prima femeie cu cuţitul de aur care câştigă finala Chefi la cuţite şi o finală cu toate cele trei cuţite de aur

de Redactia Observator

la 21.06.2023 , 20:48

Nina Hariton, marea câştigătoare Chefi la cuţite, sezonul 11, a impresionat încă de la audiţii pe toţi cei trei chefi care au vrut-o în echipele lor şi i-au oferit cuţitul de aur. L-a preferat pe Chef Sorin Bontea căruia i-a făcut şi promisiunea că va ajunge în finala Chefi la cuţite şi o va câştiga.

„Eram cu tata la chimioterapie atunci când am primit un telefon din România, nu am răspuns inițial. Era un număr necunoscut, nu răspund la toate numerele. Mi-a lăsat un mesaj vocal și când am ascultat mesajul mi-a zis că e de la Chefi la cuțite. Și am sunat imediat. A venit într-un moment în care îmi era foarte greu. Este foarte greu să te ocupi de părinții bolnavi. După un an de experiență și de studii în gastronomie franceză am dezvoltat în mine un gust mai rafinat de bucătărie. Cu toate că am experiență puternică, evident că am emoții”, a povestit Nina la preselecţii. 

Cine este Nina Hariton, marea câştigătoare Chefi la cuţite, sezonul 11

Vezi și

Nina Hariton are 31 de ani, lucrează ca agent imobiliar şi este stabilită în Paris. A dezvăluit cum dragostea a făcut-o să ajungă în Franța, acolo unde soarta a făcut-o să se apuce de cursuri de gătit și chiar să lucreze într-un restaurant ce aparținea chefului John Carlino, într-o braserie a unui hotel de cinci stele.

Pe acelaşi subiect

„Am ajuns la Paris după iubire, după dragoste, după soțul meu actual. Ne-am cunoscut la o petrecere în Republica Moldova. El era în Franța, ne-am văzut trei luni și apoi m-am hotărât, la propunerea lui, să îl urmez și să merg în Franța. Am renunțat la tot și m-am dus cu inima. Când am plecat în Franța am renunțat la facultatea mea de teatru din Galați și l-am urmat pe el acolo. Am întâlnit un chef bucătar și a fost ca o lumină. Pentru că începeam la 7 și terminam la 12 noaptea, știți cum sunt chefii, pentru ei asta e viață. Pentru mine, presiunea aceasta, plus viața de familie, că am un copil, are 7 ani. Colegii niciodată nu mă înțelegeau când copilul era bolnav sau mergeam la urgențe sau să rămân cu el. Am zis că trebuie să fac ceva în care să am un echilibru între viața personală și cariera profesională. Am lucrat 5 ani în restaurante haute cuisine”, a mărturisit Nina Hariton.

Toţi câştigătorii cuţitelor de aur în Marea finală Chefi la cuţite, sezonul 11

Ieri seară, Semifinala Chefi la cuțite i-a purtat pe concurenți prin maratonul celor trei probe consacrate: Gustul copilăriei, proba în care au gătit alături de persoane dragi și cea în care au avut de preparat câte un signature dish. Concurenții sezonului 10 Chefi la cuțite și-au făcut apariția în platou pentru jurizarea celei de-a doua probe, în timp ce pentru ultimul test, farfuriile au fost punctate chiar de către cei trei Chefi. La finalul serii, din cei nouă semifinaliști, doar trei și-au auzit numele strigate pentru Marea Finală din această seară: Laurențiu Neamțu, Paul Tudosescu și Nina Hariton. Pentru prima dată în 11 sezoane, toți cei trei câștigători ai cuțitelor de aur au intrat în Finală.   

Laurențiu Neamțu, cuțitul de aur al lui Chef Florin Dumitrescu, are o experiență impresionantă: a gătit la restaurante cu stele Michelin din New York, dar și la un country club din Florida frecventat de vedete internaționale, Chef Dumitrescu numindu-l pe Laurențiu ”cel mai puternic concurent din istoria Chefi la cuțite pe baza CV-ului”. Cu o poveste de viață care îi dovedește spiritul de luptător și experiență ca Head Chef în Anglia,  Paul Tudosescu este cuțitul de aur al lui Chef Cătălin Scărlătescu din Marea Finală. Nina Hariton, cea care a obținut cuțitul de aur de la Chef Bontea, a studiat gastronomia franceză la Paris, unde a și lucrat cinci ani în restaurante haute cuisine.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » TV » Nina Hariton este marea câştigătoare Chefi la cuţite, sezonul 11. Tânăra de 31 de ani a primit trei cuţite de aur, dar l-a ales pe Chef Sorin Bontea