Video Știrile zilei, 10 martie 2023. Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea preţurilor RCA
Știrile zilei, 10 martie 2023, prezentate de Olivia Păunescu.
Știrile zilei, 10 martie 2023
1) Ionel Arsene a fost condamnat la 6 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Judecătorii au decis şi să îi confişte preşedintelui Consiliului Judeţean Neamţ şi aproape 100.000 de euro.
2) Autoritatea de Supraveghere Financiară ia în calcul plafonarea preţurilor RCA. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al instituţiei, după ce tarifele de referinţă au "explodat".
3) Patru studente au fost la un pas de moarte într-un apartament din Braşov. Tinerele s-au intoxicat cu dioxid de carbon şi au ajuns în stare gravă la spital, unde medicii le-au salvat.
4) Atac sângeros într-un lăcaş de cult din Hamburg. Un individ înarmat a omorât şapte persoane şi a rănit alte 24, după care s-a sinucis.
5) Ministerul Educaţiei vrea ca studenţii să facă doar doi ani de facultate. Propunerea vine în contextul în care aproape jumătate dintre ei abandonează cursurile pe parcurs.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰