ANM a emis cod roşu de ploi torenţiale şi pentru Iaşi. Alerta de vreme extremă, prelungită în Vaslui până la ora 14.00
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis sâmbătă avertizări nowcasting cod roşu de vreme instabilă, ce vizează zone din două judeţe situate în Moldova. Sunt anunţate ploi torenţiale în localităţi din judeţele Iaşi şi Vaslui, până la ora 14.00.
Potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, în judeţul Vaslui (localităţile: Zorleni, Murgeni, Fălciu, Banca, Roşieşti, Epureni, Albeşti, Costeşti, Bogdăneşti, Şuletea, Vutcani, Găgeşti, Viişoara, Dodeşti, Fruntişeni, Huşi, Stănileşti, Berezeni, Pădureni, Drânceni, Lunca Banului, Vetrişoaia, Dimitrie Cantemir, Arsura) şi în judeţul Iaşi (localităţile: Cozmeşti, Gorban, Grozeşti) vor fi averse, iar prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25 - 30 l/mp.
În zona avertizată în ultimele ore s-au acumulat cantităţi de peste 60 l/mp.
Judeţele Bacău şi Neamţ, vizate de avertizări cod portocaliu de averse torenţiale şi intensificări ale vântului
Până la ora 14:00, în zona de munte a judeţului Bacău (respectiv zona de munte a localităţilor: Moineşti, Comăneşti, Târgu Ocna, Dărmăneşti, Dofteana, Oituz, Balcani, Poduri, Asău, Agăş, Ghimeş-Făget, Slănic-Moldova, Berzunţi, Zemeş, Bârsăneşti, Măgireşti, Palanca, Brusturoasa) şi în zona de munte a judeţului Neamţ (respectiv zona de munte a localităţilor: Piatra-Neamţ, Borleşti, Bicaz, Piatra Şoimului, Pipirig, Borca, Pângăraţi, Crăcăoani, Bicaz-Chei, Agapia, Bălţăteşti, Poiana Teiului, Gârcina, Bicazu Ardelean, Hangu, Tarcău, Tazlău, Farcaşa, Dămuc, Alexandru cel Bun, Taşca, Ceahlău, Grinţieş) se vor semnala averse torenţiale care vor acumula 25 - 40 l/mp, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
- Celulă de criză la ministerul Sănătății, după inundațiile din Galați și Vaslui. Dozele de vaccin...
- Inundaţii fără precedent în Galaţi: au căzut aproape 200 l/mp în mai puțin de 24 ore. Două baraje piscicole...
- Hidrologii anunţă risc de viituri pe 12 râuri. Cod galben şi portocaliu de inundaţii în jumătate de ţară
Precipitații record în Galaţi
Județul Galați se confruntă cu inundații fără precedent, înregistrând precipitații de peste 150 l/mp în mai puțin de 24 de ore, afectând în special localitățile Cudalbi, Cuza-Vodă, Pechea și Slobozia-Conachi. Cele mai mari cantități de precipitații au fost raportate la stațiile din Cărja (165,8 l/mp, județul Vaslui) și Gănești (148,1 l/mp, județul Galați).
Conform informațiilor de la Apele Române Prut-Bârlad, Sistemul de Gospodărire a Apelor Galați, râul Geru a depășit cota de pericol cu 30 cm, afectând gospodării în localitatea Cudalbi. De asemenea, râul Suhu a ieșit din albie în zona pieței din Pechea, provocând daune suplimentare.
Precipitațiile record sunt comparabile cu cele din 2013, iar echipele de intervenție sunt deja mobilizate în teren. Totuși, intervențiile sunt dificile din cauza căilor de comunicație inundate, iar personalul de intervenție a fost suplimentat. Utilaje și motopompe de capacitate mare au fost aduse pentru a asigura scurgerea apei în zonele afectate, în special în apropierea podurilor și podețelor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰