Galerie foto Aproape toată ţara intră de la ora 12.00 sub avertizări cod galben şi portocaliu de furtuni. Ploi, grindină şi vijelii până joi dimineaţă
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi avertizări de vreme severă. Astfel, de astăzi, de la ora 10.00, până mâine dimineaţă, aproape toată ţara se va afla sub cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată. Tot azi, în sud-vestul Transilvaniei și la munte este valabil un cod portocaliu de ploi abundente.
Avertizarea cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată este valabilă în intervalul 24 iulie, ora 10.00 – 25 iulie, ora 10.00. La munte, în sudul Banatului, în Oltenia, Maramureș, Moldova, Muntenia, în Dobrogea continentală și în cea mai mare parte a Transilvaniei vremea va fi instabilă. Instabilitatea se va manifesta la început în zonele montane, iar spre seară și noaptea și în celelalte regiuni. Vor fi averse torențiale, intensificări ale vântului și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20...30 l/mp și izolat de peste 40 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii (rafale în general de 50...70 km/h) și căderi de grindină. Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică se va menține accentuată și în următoarele două zile, în cea mare parte a țării.
Cod portocaliu de ploi abundente în 18 județe din țară
De asemenea, în intervalul 24 iulie, ora 12 – 24 iulie, ora 21, este valabil un cod portocaliu de ploi abundente. În sud-vestul Transilvaniei și pe arii extinse la munte vor fi perioade cu averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50...70 l/mp.
Codul portocaliu vizează judeţele: Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Covasna, Bacău, Harghita, Neamț și Suceava.
Vremea 24 iulie. Temperaturile scad în mare parte din țară
Valorile termice vor fi în scădere uşoară, însă în sudul, centrul şi estul Munteniei, sudul Moldovei, precum şi în Dobrogea continentală, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unităţi. Gradul de instabilitate atmosferică se va accentua treptat şi mai ales din a doua parte a zilei vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse ce vor avea şi caracter torenţial, intensificări ale vântului şi descărcări electrice, în Banat, Transilvania, Oltenia, pe arii relativ extinse în Muntenia, Crişana, Maramureş, Moldova şi local în Dobrogea.
Pe alocuri vor fi vijelii (viteze la rafală în general de 50...70 km/h) şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 15...25 l/mp şi pe suprafeţe mici de peste 30...40 l/mp. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 de grade în estul Transilvaniei şi 34 de grade în sudul şi estul Munteniei, precum şi în vestul Dobrogei. Minimele termice vor fi cuprinse între 13 grade în depresiuni şi 24 de grade pe litoral.
Prognoza meteo București
Vremea va fi călduroasă miercuri în Capitală, dar spre seară și în cursul nopții de miercuri spre joi vor fi averse și vânt, potrivit prognozei emise de ANM, valabile până joi la ora 10.00.
Astfel, vremea va fi călduroasă, disconfortul termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități. Spre seară și noaptea instabilitatea atmosferică se va accentua și vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil vijelie. Cantitățile de apă pot fi însemnate (10-15 l/mp, izolat peste 20 l/mp).
Temperatura maximă va fi de 32-34 de grade, iar cea minimă de 18-19 grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰