Antena Meniu Search
x

Video Iarna a revenit la munte, în Apuseni. Ninge de ore bune la Arieşeni, strat de zăpadă la Vlădeasa şi Dealu Negru

La munte, a revenit iarna la mijlocul lunii aprilie. Ninge ca în povești, miercuri dimineața, la Arieșeni, în Alba, iar la Vlădeasa şi Dealu Negru din Munții Apuseni, județul Cluj, s-a așternut zăpada.

de Redactia Observator

la 17.04.2024, 09:20

Schimbăm iar anotimpul în aprilie. Până ieri am avut, în mare parte din ţară, vreme autentică de vară. Brusc, pare că vine toamna, cu ploi, vijelii şi temperaturi sub cele normale pentru mijlocul primăverii. La munte, au revenit ninsorile. Ninge ca în povești, la Arieșeni, în timp ce la Vlădeasa şi Dealu Negru s-a așternut deja strat de zăpadă. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Val de ploi şi vijelii peste România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade în mai multe regiuni ale ţării

Pe acelaşi subiect

Adminstraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi dimineaţă, o avertizare cod galben de vreme severă, valabilă până în această după-amiază, la ora 15.00. 

În mai multe judeţe din Banat, sudul Crișanei, Transilvania, dar și în zonele montane, specialiştii au anunțat ploi torenţiale şi vânt puternic, izolat vijelii și grindină. De asemenea, o informare meteo de fenomene extreme este valabilă până joi seară. ANM anunță perioade cu instabilitate atmosferică, la început în regiunile vestice și centrale, apoi și în rest. Aceasta se va manifesta prin averse, trecător descărcări electrice și izolat grindină și vijelii, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 15...20 l/mp și izolat de 30...40 l/mp. Miercuri, vântul va avea local și temporar intensificări, cu precădere în sud-est, cu viteze în general între 45 și 55 km/h, iar pe crestele montane de peste 70 km/h. Vremea se va răci semnificativ, iar de miercuri după-amiază (17 aprilie), la altitudini de peste 1500 m precipitațiile se vor transforma în lapoviță și ninsoare. 

Vremea se răceşte şi în București

Miercuri, vremea va fi în general instabilă și se va răci. Cerul va avea înnorări și vor fi perioade cu averse, cel mai probabil după orele amiezii însoțite și de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 9...11 grade Celsius.

Joi, valorile termice vor continua să scadă ușor. Cerul va avea înnorări și vor mai fi condiții de ploaie slabă, mai ales în prima parte a intervalului. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări pe parcursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 18 grade Celsius.

Prognoza meteo 17 aprilie

Vremea va fi în general instabilă, iar valorile de temperatură vor fi în scădere în toată ţara. Cerul va avea înnorări şi va ploua în cea mai mare parte a ţării. Vor fi mai ales averse, iar în regiunile sud-estice se vor semnala descărcări electrice şi cantităţi de apă însemnate (local 20...30 l/mp şi izolat peste 40 l/mp). La altitudini de peste 1500 m precipitaţiile se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în sud şi est cu viteze în general între 45 şi 55 km/h. Izolat vor fi vijelii şi grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 grade în nordul Moldovei şi 26 de grade în Dobrogea, iar cele minime între 3 şi 13 grade.

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 1 vot
Întrebarea zilei

Aţi găsit produse alterate printre cumpărăturile pentru 1 Mai?

Observator » Vremea » Iarna a revenit la munte, în Apuseni. Ninge de ore bune la Arieşeni, strat de zăpadă la Vlădeasa şi Dealu Negru