(P) Ce activități îi țin pe copii departe de ecrane în timpul liber?
Când te-a rugat ultima dată copilul să mai stați puțin, fără să fie vorba de telefon? De exemplu, în ziua în care a mers prima dată singur pe bicicletă. Cu cinci minute înainte te ruga să nu-i dai drumul la șa. Acum striga să te uiți la el. Și de plecat acasă nici nu voia să audă.
Mai toți avem din copilărie o zi ca asta. Nu mai știm data, dar știm cu cine eram și ce scuze găseam ca să mai rămânem afară.
Sigur, un joc pe telefon îl poate ține ocupat ore întregi. Doar că rar devine o astfel de amintire.
Așa că poate merită să pornești de la altă întrebare: ce l-ar putea tenta atât de mult încât să uite singur de ecrane?
O pizza făcută împreună și un joc inventat de el
Nu ai nevoie de o zi liberă sau de o ieșire plănuită cu o săptămână înainte. Uneori ajunge o seară în care gătiți ceva împreună.
Pizza e un început bun. Întinzi aluatul, îl împarți în două și fiecare se ocupă de jumătatea lui. Tu pui poate ciuperci și măsline. El pune trei felii de șuncă, mult cașcaval și, dacă îl lași, porumb peste tot. Poate face din felii de roșii o față cu ochi și gură. Nu contează că jumătatea lui nu arată ca în poze. Contează că el a ales ce pune și că o să-ți spună la masă că a lui e mai bună. Poate chiar are dreptate.
Alteori, vine el cu propunerea. Te trage de mână și îți spune că a inventat un joc. Îți explică regulile cu toată seriozitatea. Dacă e pe cale să piardă, mai inventează una. Tu nu trebuie decât să intri în joc și să-l lași să conducă. Pentru el, faptul că de data asta tu ești cel care învață face totul mult mai amuzant.
O vânătoare de comori și o rundă de mimă
Când are prieteni pe la voi sau verișori în vizită, o vânătoare de comori pornește ușor dacă îi lași pe copii să o pregătească. Ascund o jucărie sau o cutie cu biscuiți, apoi scriu sau desenează indiciile: o săgeată spre canapea, un desen cu un pantof din hol și un X înăuntru, „uită-te sub ceva moale”. Cei care abia învață să scrie se descurcă foarte bine și cu desene. Partea amuzantă vine când indiciile nu sunt chiar atât de clare cum credeau autorii lor și toată lumea caută prin baie o comoară ascunsă în dormitor.
Și la mimă, jumătate din distracție poate fi chiar să inventeze ce vor mima ceilalți. Fiecare pregătește câteva bilețele: o pisică supărată, un pinguin care alunecă pe gheață, un șofer blocat în trafic. Rundele de care își amintesc cel mai mult sunt de obicei cele în care cineva încearcă să mimeze ceva aproape imposibil, iar ceilalți ghicesc orice altceva.
Un pod din piese pe care îl poate pune la încercare
Probabil că mulți părinți cunosc situația în care copilul spune că se plictisește la doar câteva minute după ce a lăsat telefonul din mână. În loc să cauți mereu metode prin care să-i ocupi timpul, poți să-i propui activități care să-i facă plăcere, cum ar fi jocurile de construcție, să inventeze povești sau să dea viață propriilor idei cu ajutorul pieselor LEGO. Astfel, cei mici pot construi tot felul de lucruri, își pot folosi imaginația și pot descoperi că se pot distra foarte bine și fără ecrane.
Să zicem că vrea să facă un pod pe care să treacă două mașinuțe una pe lângă alta. La prima încercare, podul e prea îngust și una dintre mașinuțe cade. Îl lărgește, mai pune câteva piese pe margini și încearcă din nou. Apoi i se pare că podul ar trebui să fie mai înalt, ca să încapă și o barcă pe sub el, și o ia de la capăt.
Nimeni nu i-a spus ce să construiască și nici când e gata. El a stabilit regula și tot el verifică dacă a reușit. Iar când trec în sfârșit amândouă mașinuțele, n-o să se mulțumească să-ți spună. O să vrea să vii să vezi.
Un zmeu și un traseu desenat cu cretă
Un zmeu nu cere mare lucru: un parc, o zi cu puțin vânt și răbdare. Primele încercări înseamnă mult alergat și un zmeu care cade de câteva ori în iarbă. Apoi, la un moment dat, se ridică, iar copilul simte cum i se întinde sfoara în mână.
Dacă nu aveți zmeu, ajunge o cretă. Îl lași să deseneze pe alee un traseu: pătrate în care sare cu ambele picioare, un cerc în care se învârte o dată, o linie pe care merge ca pe sârmă, un punct în care stă într-un picior până numără la cinci. Apoi te provoacă să-l parcurgi și tu și, dacă se poate, mai repede decât el. Când afară plouă, traseul se poate muta în casă, cu perne pe post de insule și bandă adezivă lipită pe podea.
Harta plimbării voastre prin parc
Nu toate activitățile au nevoie de alergat sau de reguli. Unele încep cu o întrebare simplă: „Ce e asta?”
Într-o plimbare prin parc, copilul poate urmări o pasăre ca să vadă unde se așază sau se poate opri lângă o urmă din noroi. E de câine? De pisică? Mai e una alături? Și una mai încolo?
Acasă, puteți încerca să desenați drumul parcurs din memorie. Tu poți trasa aleile, iar el decide ce apare pe hartă: banca lângă care a găsit urma, copacul plin de ciori, colțul cu cele mai multe castane. Copiii mai mari o pot face și singuri. Data viitoare, luați harta cu voi și verificați dacă ciorile mai sunt în același copac sau dacă a apărut ceva nou de adăugat. Iar tu o să observi locuri pe lângă care treceați zilnic fără să vă uitați la ele.
Niciuna dintre activitățile astea nu cere materiale scumpe sau o zi întreagă liberă. De cele mai multe ori, e nevoie doar de puțin timp și de cineva care să-l lase să încerce.
Iar într-o seară, copilul tău s-ar putea să vină la tine cu o altă întrebare. Nu „Mai stăm puțin?”, ci „Mai facem și mâine?”
